Poezia primaverii * Poesia della primavera.* Marilena Rodica Chiretu

Sa chemam primavara….

Sa chemam primavara sa spele pamantul
de lacrimile iernii, de vant si de ploi,
cu verdele campului si roua din soare
s-acopere timpul murdar de noroi.
Sa rugam primavara sa ramana-n livada
cuvinte sa- nfloresca in petale de mar,
randunica s-aduca pe aripi culoarea
din zarea ce-ntinde un arc de carari,
sa impleteasca un cuib din ganduri uitate
acasa intre crang si zavoi.
Sa chemam primavara,
caci doar ea da viata
iubirii lasate in coltul de umbre
ce plang radacina din noi.

Marilena Rodica Chiretu- 8.03.2009

 

As vrea sa opresc frumoasa primavara

Ma topesc in miezul gandurilor
ca o albina in cuibul unei flori,
gust aroma cuvintelor scrise
de ramurile primaverii, imbratisate
in corole rotunde ca un soare.
Vantul respira printre undele virtuale
improspateaza tinutul meu de istorie
adormita pe pajistile de legenda.
Cantecul fluierului trezeste culorile
si urca ciobanul si turma sa
spre mandria muntilor de basm,
deschide scarile amfiteatrului nostru,
dincolo de cer rasare alt acoperis.
As vrea sa opresc frumoasa primavara
in sarutul unui unic anotimp,
as vrea sa am mereu sufletul florii
care strange in bratele petalelor
aromele celor mai diverse iubiri,
as vrea sa invalui in verdele matasii
dealurile in noptile fara stele,
sa aprind in inima Terrei
focul iubirii fara ani
si sa transform noroiul pasilor tristi
in urcioare cu apa curata de fantana
ca sa bem izvorul proaspat al pacii;
as vrea sa opresc frumoasa primavara
ca sa imi mai spuna cat ma iubesti...

Marilena Rodica Chiretu
24.04.2009

 

 

 

Dalle labbra della primavera…

Dalle labbra della primavera
è sceso il pensiero
nel bocciolo di un fiore,
tra due rami
come il mio amore
tra le tue braccia.
Il pesco ha acceso
le sue guance rosee
come un bacio
sul petalo della pelle,
avvolgendo il corpo nudo
nel ricamo della nuova stagione.
Sul tetto dei pensieri
sta anche il volo libero della rondine,
si aprono le cupole delle magnolie
e dei tulipani,
il prato degli sguardi
apre la porta dell’anima
perché entri la luce che mi porti
nell’abbraccio delle nostre terre.

Marilena Rodica Chireţu 9.05.2011

 

Fereastră spre iubire

O să se stingă iarna în propria-i ninsoare
când timpul va uita că a mai trecut un an,
şi vom ierta lumina când moare la hotare,
iar iarba o vom ierta că nu-i grâul din lan.

Acolo creşte pâinea şi suferă pământul,
în lacrima sudorii pe-un câmp rătăcitor,
şi în scânteia minţii ce a închis cuvântul
în pumnul ce mai strânge tăcerile ce dor.

Fereastra lumii stă pe stropul de culoare,
eu văd cercul de foc cum arde depărtarea
şi sper să se întoarcă speranţe călătoare,
căci şi aici sunt munţi ce îşi sărută marea.

Tristeţea o s-o sting în macul din poiană,
când flăcări de petale vor arde nostalgia,
o să mă bucur iar că sunt la mine-n ţară
şi nu mi-am rătăcit pe drum melancolia.

Fereastra o deschid spre vremea de iubire,
chiar dacă frigul muşcă obrajii primăverii,
cu-un firicel de floare şi dulcea ta privire
o să-înfloresc şi iarba în dorul mângâierii.

Marilena Rodica Chireţu
27.01.2011

Primavara

Pe crenguta unui mar sta si-asteapta primavara
sa-nfloreasca-n straie roz mugurele ce viseaza
ca in lacrimi se topesc norii ce se-aduna seara,
ca albastru este cerul ce in ochii mei danseaza.

Stau si eu langa fereastra si astept vantul sa spuna
ca vremea lasa sa cada rochia-i lunga langa-o floare,
ca se imbraca in ghioceii ce gatesc ca pe-o zana
poenita dintre muntii ce-au simtit iarna ca moare.

Sta pe clipa unui gand simfonia primaverii,
poezia o sa planga cand in soare se va pierde,
dar in carte o s- adun toate versurile verii,
pe coperta o sa asez timpul colorat in verde;

cum e lacul din padure
cand simtim miros de mure,
cum e marea linistita,
de valuri ademenita;
verde ca privirea mea,
ca iubirea ce ma vrea…

Marilena, 1.03.2010.

 

Come vorrei...

Rimpiango la radice che non può più nutrire
le foglie che il vento porta così lontano,
rimpiango anche il tempo perché non può capire
che la tempesta accende
lo scroscio del pianto sul volto di domani.
Rimpiango che la pioggia di nuovo ha colpito
con lacrime amare la terra dei castelli;
come vorrei alzare uno che sia forte
di sassi e di cemento in cui possa impietrire
i passi d’ogni male e gli attimi di dolore.
Non c’ è però un tetto, un albero, un piatto
che possano appagare la fame dell’errante;
la tavola è vuota, il lume ancora spento,
i piedi sono scalzi.
Come vorrei avere un orcio nelle mani
e senza paura bere l' acqua viva che uccida
l’ odio e il male e dia un giorno al povero
la luce del pane...

Marilena Rodica Chiretu,
1 novembre 2007, Pitesti.

Aş vrea să fiu o clipă însorită….

Aş vrea să fiu o clipă însorită
să pot străpunge flacăra privirii,
s-aprind pe buze floarea veştejită,
să luminez tăcerile iubirii.

Aş vrea din freamătul pasiunii
culoarea vie a dorinţelor târzii,
fiorii verii pe cărările pădurii,
aş vrea o clipă doar aici să fii.

M-am îmbrăcat în rochia de mireasă
când mugurii abia stăteau pe ramuri
cu drag aprind poveştile în casă,
şi visurile le-mpletesc la geamuri.

Dar zboară gândul cu aripi de lumină
căci zarea noaptea minţii risipeşte,
ascult iubirea ta ce picură-n surdină
ca cerul ce-n priviri se cuibăreşte.

Marilena,18.08.2010

Vorrei essere un attimo soleggiato…

Vorrei essere un attimo soleggiato
trafiggere la fiamma dello sguardo,
sulle labbra accendere il fiore sfiorito,
illuminare i silenzi dell’amore.

Vorrei dal fremito della passione
il colore vivo dei tardi desideri,
i brividi dell’estate sui foschi sentieri
vorrei almeno un attimo che qui ci sia.

Ho indossato l’abito da sposa
quando i boccioli spuntavano sui rami,
accendo con amore  le favole in casa,
alle finestre intreccio ancora i sogni.

Ma il pensiero vola con ali di luce,
disperde l’aurora la notte della mente,
ascolto il tuo amore che goccia in sordina
come il cielo che nello sguardo si annida.
Marilena,18.08.2010

Ne desparte doar o primavara…

Privesc de la fereastra
cat de lunga este iarna
fara poezia cuvintelor,
fara muzica frunzelor
in copacul cu doua radacini.
Impletesc firul gandului
care sa ma duca la tine,
pe stanca maslinilor,
langa gardul viu al lendrilor,
de-a lungul drumulul Adriaticii,
pentru a respira aromele amintirilor.
Este frig in inima lui martie,
zeul razboiului intre ieri si azi;
ramane insa calda respiratia visului
crescut pe spatele comorilor tale,
mostenire grea pastrata in izvoare,
in sufletul podului de piatra.
Stau la fereastra si te astept sa-ti spun
ca nu marile si muntii ne despart,
ci parfumul marului cu aceeasi radacina,
al fructelor coapte in aceleasi palme,
zborul liber intre oglinzile a doua ferestre
care sa topeasca anotimpurile
in una singura,
poezie in muzica,
muzica intr-o fantana;
ne desparte doar o primavara
a fluierelor mele ce rasuna de departe…

Marilena Rodica Chiretu
09.03.2010

Ci separa solo una primavara…

Guardo dalla finestra
quant’è lungo l’inverno
senza la poesia delle parole,
senza la musica delle foglie
nell’albero dalle due radici.
Intreccio il filo del pensiero
che mi porti da te,
sulla roccia degli olivi,
presso la siepe degli oleandri,
lungo la strada dell’Adriatico,
per respirare gli aromi dei ricordi.
Fa freddo nel cuore del marzo,
il dio della guerra tra ieri ed oggi,
rimane però caldo il respiro del sogno
cresciuto sulle spalle dei tuoi tesori,
eredità pesante custodita nelle sorgenti,
nell’anima del ponte di pietra.
Sto alla finestra e ti aspetto per dirti che non i mari e le montagne
ci separano,
mai il profumo del melo  con la stessa radice,
dei frutti maturati negli stessi plami,
il volo libero tra gli specchi di due finestre
che sciolga le stagioni in una sola,
la poesia in musica
la musica nelle fontane;
ci separa solo una primavera
delle mie zampogne che risuonano lontane…

Marilena Rodica Chiretu
09.03.2010

 

Umbra noptii

Dimineata atinge bland
catifeaua calda a pielii somnoroase,
umeda ca somnul indragostit,
freamata degetele chemand o amintire,
intunericul se stinge in visul de iubire,
privirea trezeste dimineata ochilor,
soarele asteapta sa insoreasca zorile.
Ma incalzesc timid, la umbra noptii,
in timp ce se ridica cortina cetei
ce plange in freamatul corpului,
ca un fir de iarba
sub greutatea stropilor de roua.
Eu sunt tot aici,
la adapostul iubirii tale,
obosita ca o noapte,
proaspata ca zorile,
arzatoare ca pielea,
visatoare ca soarele,
insorita ca o speranta.

Timpul nu imbatraneste,
trece doar peste corpul vietii,
atingand usor obrazul diminetii,
ca un vis ce stapunge
umbra noptii.

Marilena Rodica Chiretu- 2 martie, 2007

Pe gene a ramas o lacrima…

De- abia imbobocite ramurile primaverii
rotunjesc florile in cupole
mangaiate de soare,
pajistile intind matasea verde-crud
peste culmile domoale
ale dealurilor si ale muntilor
in timp ce cuiburile se topesc
sub ploaia deasa si rece a zorilor
in pumnul pamantului care tremura
printre flacarile maruntaielor sale.
Intre paradisul unui migdal in floare
si intunericul luminii stinsa de ziduri
este infernul furtunii care scutura petalele pomilor inainte de vreme.
Paraiele curg vesele si nevinovate
spre generozitatea marilor,
curge si timpul printre degetele vietii
spre marea durerii care plange impreuna cu clopotele.
Pasii greoi saruta noroiul
ca sa ne ierte pacatul
 de a fi smuls o floare
inaintea apusului culorii sale.
Chipul unui munte
este scaldat  de lacrimile norilor,
freamatul fierbinte al inimii
le va usca treptat, treptat
dar una va ramane pentru totdeauna
pe genele privirilor
pentru a spune povestea
primaverii stinse
inainte de a inflori...

Marilena Rodica Chiretu
15.04.2009

Sulle ciglia è rimasta una lacrima…

Appena sbocciati i rami della primavera
arrotondano i fiori nelle cupole
accarezzate dal sole,
i prati stendono la seta verde- crudo sulle cime miti dei colli e delle montagne
mentre i nidi si sciolgono
sotto la pioggia fitta e fredda dell’alba
nel pugno della terra che trema
fra le fiamme delle sue viscere.
Tra il paradiso di un mandorlo in fiore
e il buio della luce spenta dai muri
c’ è l’inferno della tempesta che scuote i petali degli alberti da frutta prima del tempo.
I torrenti scorrono allegri e innocenti
verso la generosità dei mari,
scorre anche il tempo tra le dita della vita
verso il mare del dolore che piange insieme alle campane.
I passi pesanti baciano il fango
per farci perdonare il peccato
di aver stappato un fiore
prima  del tramonto del suo colore.
Il volto di una montagna
è bagnato dalle lacrime delle nuvole,
il fremito fervido del cuore
le asciugherà man mano,
ma una rimarrà per sempre
sulle ciglia degli sguardi
per raccontarci la storia della primavera spenta prima di fiorire…

Marilena Rodica Chiretu
15.04.2009

La quercia

Freme la quercia
nel bosco dei miei pensieri
e desideri,
m’ abbracciano e mi soffocano
i suoi rami e i ricami delle foglie,
la corolla rotola gli stessi anni
aspettando una nuova primavera,
una quercia senza fiori e odori
spera fiorire in autunno,
sospira nella sua linfa
cadono nel mio grambo
le ghiande,
il musco avvolge il tronco
ed il mio corpo,
li nasconde dal vento e dal sole,
ha perso l’ eternità dell’ abete,
assaggio la verde resina
sperando l’ eterno amore…

Marilena Rodica Chiretu
6 gennaio 2006

Un trunchi

Un ghiocel inalta ingenuu
capul spre trunchiul
unui cires,
chiama gingasele petale
sa infloreasca primavara
in livada. Printre ramuri golase
un ghiocel se naste
intr- o steluta
de zapada
aprinsa de o raza
de soare,
un altul moare
in umbra
unui trunchi
cazut
pe mantia
fragilei primaveri,
isi frange clopotelul,
rasuna clopotul...

       Marilena Rodica Chiretu      

Un tronco

Un bucaneve alza ingenuo
la testa verso il tronco
di un ciliegio,
chiama i teneri petali
a sbocciare la primavera
nel frutteto.
Tra rami spogli di foglie
un bucaneve nasce
in una stellina
di neve
accesa da un raggio
di sole,
un altro muore
nell' ombra
di un tronco
caduto sul manto
della fragile primavera,
si frange
il suo campanello,
risuona
la campana...

---