Se cadono le foglie non muoiono i boschi...
Se piange il cielo con lacrime di sole
sul campo arrossito dal fuoco dell’estate,
se muoiono le vigne nel pugno di colore,
chiedo all’autunno il canto delle fate.
Per sciogliere dal cielo le nuvole smarrite,
da foglie intrecciare vestiti per uccelli,
per far ubbriacare le piogge impazzite
e trasformare stecchi negli alberi più belli.
Non muoiono ricordi nel soffio del vento,
la bella primavera rimane nei paneri,
le guance dell’estate affrontano il tempo,
distende la stagione i nuovi sentieri.
Uno è per l’amore nascosto tra i fogli,
l’altro per desideri con chiome incanute,
un sentiero salga sull’alto degli scogli
per fare risonare le valli ancora mute.
Se cadono le foglie non muoiono i boschi,
la pioggia non annega le onde del torrente,
nell’abito di luce uccido tempi foschi
scrivendo sulle gocce col raggio della mente.
 
Marilena-03.09.2010

 
Vara…
Vara
împleteşte cosiţele aurii ale câmpului
în palmele soarelui,
stropeşte cu lacrimile gândului
amintirea frunzelor
tremurând pe ramuri
în răcoarea dimineţii.
Ne-am rotunjit culorile
pe formele trupului,
am hrănit privirile
cu valurile mării
si ropotul izvoarelor,
ne-am iubit ca flăcările
în focul dorinţelor,
iar acum visăm la clipa jarului
care va aprinde lumina toamnei
în cuibul iubirii noastre
cu miros de fân abia cosit,
până când vom arde
durerea sfârşitului de anotimp…
Marilena.11.08.1011
 
Estate
L’estate
intreccia le trecce del campo
nei palmi del sole,
bagna con le lacrime del pensiero
il ricordo delle foglie
tremolando sui rami
nella frescura del mattino.
Abbiamo arrotondato i colori
sulle forme del nostro corpo,
abbiamo  nutrito gli sguardi
con le onde del mare
e lo scroscio delle sorgenti,
ci siamo amati come le fiamme
nel fuoco dei desideri,
ed adesso stiamo sognando
l’attimo della brace
che accenderà la luce dell’autunno
nel nido del nostro amore
con odore di fieno appena falceato,
fin quando bruceremo
il dolore della fine di stagione...
Marilena.11.08.1011
 
 
În stropul cald al ploilor de vară….
În stropul cald al ploilor de vară
ce-mi scaldă chipul în fiori de dor,
sclipeşte luminiţa ce aprinde iară
iubirea cuibărită în poala unui nor.
Pe trupul desenat de degetele tale
ca spuma mării dantelată-n valuri,
îmi înfăşor un văl doar din petale,
cum macii împletesc roşul în lanuri.
Păşesc pe umbra florilor de tei
să n-ameţesc de-atâta îmbătare,
în ciucuri stau miresmele să bei
parfumul ce se simte-n depărtare.
Aş vrea să am obraji de trandafir
şi buze colorate de sărutul vieţii,
aş vrea să-mi prinzi în păr un fir
din lanul ce zâmbeşte dimineţii.
În stropul cald al ploilor de vară
mai desluşim cărările pădurii,
tot împreuna şi îi prag de seară,
sorbim culori din cupele naturii.
Marilena
2.06.2011
 
Mare, tu, iubirea mea...
Mare, tu, iubirea mea, mi- ai scaldat anii in sarea apelor tale, imi usuc ochii cu dulcile amintiri ce infloresc plaja timpului, e frig in tacerea scoicii aruncata de luna pe tarm, stralucerste soarele intre Rasarit si Apus, imi invalui corpul in freamatul valurilor visand sosirea in portul albastru al mintii, plutesc barcile pe singuratatea orizontului, suspina spuma alba a Marii Neagre, mare, tu, iubirea mea, da- mi ardoarea nisipului, lumina globului de foc care sa inece cerul in apa ca sa ramana pe tarmul meudoar iubirea ta... Marilena- 19 mai, 2007
L' onda
Nella verdastra luce dei miei profondi occhi,
i vellutati sguardi taciti ed oscuri,
fioriscono il sorriso nei tuoi leggeri giochi,
sfiorando con amore i miei capelli scuri.
Il tempo ci unisce, un' onda ci separa,
vorresti allontanarla, ma non la puoi toccare,
nel buio della notte si sente la chitarra,
la musica dei sensi comincia a suonare.
Nell' argentea luna mi perdo il pen siero,
al timido sorriso tu dai un po' di luce,
mi prendi dalla mano, cancelli il sentiero,
mi dai la tua onda che a casa mi conduce.
Mi stringi nelle braccia, non mi lasci partire,
il tuo ardente sguardo il corpo mi accarezza,
ma solo i miei occhi ti lasciano capire,
che sono l' onda tua senza alcun certezza.
Marilena Rodica Chiretu
10 giugno 2005
 
Valul
Lumina pare verde in ochii mei profunzi,
priviri catifelate tăcute, dar aprinse,
au inflorit surasul si-ncerci să te ascunzi
in paru- ntunecat, ce atingi cu gesturi ninse.
Uniti suntem de timp, dar valul ne desparte,
ai vrea să il alungi, dar nu il poti cuprinde,
in noapte o chiara se aude de departe
si muzica ce simti ma poate acum surprinde.
Sub argintia luna, si gandul mi- am pierdut,
timidului suras ii dai a ta lumina,
iar imi arati cararea in care am crezut,
imi dai si valul tau ce freamata- n surdina.
In braţe iar ma strangi si nu ma lasi sa plec,
privirea ta fierbinte bland trupul imi atinge,
doar ochii mei iti spun ca- n val o sa ma inec,
de- n apa marii mele iubirea se va stinge.
Marilena Rodica Chiretu
 
Glasul culorilor
Între pereţii albi ai casei,
lângă ochii ferestrei
aud glasul culorilor
pictate de soare
pe spatele vieţii,
încovoiat de negrul furtunii,
drept în mândria verde a bradului,
stăpânul munţilor.
Iubesc picătura albastră a cerului
în gura întunecată a norilor
topiţi pe arcul curcubeului,
mătasea diafană a ierbii
care învăluie primăvara
printre petele unei ierni târzii
deschizând evantaiul roz
al florilor de măr.
Săgeata privirilor
străpunge parfumul livezilor
şi se aşează pe ţărmul brodat
de marea turcoaz.
Cu mângâierile dorinţelor
traversez bronzul corpului tău
visând aurul plajelor,
roşul muşcatelor
pe genele ferestrelor îndepărtate
de unde se deschide panorama
plantaţiilor de portocali cu arome siciliene.
Dar cât este de frumos câmpul nostru,
dansul auriu al grânelor
în leagănul verii,
susurul izvoarelor la urechile râurilor,
cerându-ne să ascultăm
simfonia unică pictată de culorile minţii, ale sufletului, ale inimii,
cu mâna iubirii noastre…
Marilena Rodica Chiretu
13.01.2010
Numai iubirea, culorile şi poezia…
Numai iubirea, culorile şi poezia
mai pot să îmi alunece pe piele,
să înflorească-n buze armonia,
să stingă răul în ceara din candele.
Privirea caldă trecutul mi-l răsfaţă,
topeşte negura în clipa de lumină,
doar glasul tău îmi mai scrie pe faţă
o muzică ce se aprinde în surdină.
Lasă iubirea doar raza s-o topească,
căci împleteşte trei visuri de departe,
lasă si portocalul aici să înflorească,
numai aşa-ţi voi mai scrie o carte…
Marilena Rodica
6.08.2010
Solo l’amore, i colori e la poesia…
Solo l’amore, i colori e la poesia
sanno ancora scivolare sulla pelle,
lasciare tracce della loro armonia,
spegnere il male acceso in candele.
Il dolce sguardo accarezza i ricordi,
scioglie l’oscuro nei colori pastellati,
solo la tua voce mi regala gli accordi
sul petagamma dei mari tormentati
Lascia l’amore nel raggio sologgiato
perché intreccia i sogni da lontano,
lascia anche l’arancio sul mio prato,
solo così il libro non morirà in vano.
Marilena Rodica
6.08.2010
La voce dei colori
Tra le pareti bianche della casa,
presso gli occhi della finestra
sento la voce dei colori
dipinti dal sole
sulle spalle della vita,
curve dal nero della tempesta,
dritte nella fierezza verde dell’abete
padrone delle montagne.
Amo la goccia azzurra del cielo
nella bocca oscura delle nuvole
sciolte sull’arco dell’arcobaleno,
la seta diafana dell’erba
che avvolge la primavera
tra le macchie di un tardo inverno
aprendo il ventaglio roseo
dei fiori di melo.
La saetta degli sguardi
trafigge il profumo dei frutteti
e si colloca sulla sponda ricamata
del mare turchino.
Con le carezze dei desideri
attraverso il bronzo del tuo corpo
sognano l’oro delle spiagge,
il rosso dei gerani
sulle ciglia delle finestre lontane
da dove si apre il panorama
degli arancetti con sapori siciliani.
Ma quant’è bello
il nostro campo,
il ballo dorato dei grani
nell’altalena dell’estate,
il sussurro delle sorgenti
alle orecche dei fiumi
la sinfonia unica dipinta dai colori
della mente, dell’anima, del cuore,
con la mano del nostro amore...
Marilena Rodica Chiretu
13.01.2010
Casa viselor colorate
Un dor in varf de creion
cu albastrul dimensiunii sale
aluneca pe pajistea verde a privirilor,
hartia alba se imbraca in dorinte,
buzele viseaza rosul sangelui
intre hotarele obrajilor palizi,
pasi timizi spre casa inimii
invaluita in panza de simturi
risipite pe corpul robust
al anilor de lumina,
mandru si puternic ca trunchiul nucului
ce intuneca cu umbra sa rotunda
florile rasarite sub frumoasa palaria,
ramuri fragile de salcie langa izvor
hranesc amintirile cu seva pamantului pe care se inalta casa viselor colorate
din gradina sufletului…
Marilena,9.01.2010
La casa dei sogni a colori
Una nostalgia in punta di penna
con l’azzurro della sua dimensione
scivola sul prato verde degli sguardi,
la carta bianca si veste dei desideri,
le labbra sognano il rosso del sangue
tra i confini delle guance pallide,
passi timidi verso la casa del cuore
avvolta nella tela dei sensi dispersi
sul corpo robusto degli anni di luce,
fiero e forte come il tronco del noce
che oscura con la sua ombra rotonda
i fiori spuntati sotto il bel cappello,
rami di salice presso la sorgente
nutrono i ricordi con la linfa
della terra sulla quale si alza
la casa dei sogni a colori
nel giardino dell’anima…
Marilena, 9.01.2010
Sta vara pe o frunza de stejar…
Sta vara pe o frunza de stejar
si timpul il priveste pe carare,
m- agat de- o creanga ca sa il opresc
din drum,
dar toamna ma cuprinde
ca pe- un fluture intr- o floare.
In doi strabatem padurea deasa
dintre un munte de senin
si- o vale de suspine,
cu patru ochi privim spre larga zare,
dar mangaiem si muschiul verde
de pe trunchiuri goale,
calcand pe vreascurile aruncate de coroane.
Drumul e lung dar nu ne ratacim, caci brazii imbratisam, le sarutam si spinii,
iar sufletul cu lacrimi de rasina il hranim.
Ma mai strabate un fior strain,
dar si stejarul fara frunze ma alina
si- mi spune sa vorbesc cu toti copacii,
caci radacina nu are anotimpuri;
in al sau fremat suntem impreuna
un strop de infinita iubire…
Marilena Rodica Chiretu.
 
Su una foglia di quercia sta l’estate…
Su una foglia di quercia sta l’ estate,
e il tempo sul sentiero guarda,
m’ attacco ad un ramo per fermarlo in cammino,
ma l’autunno mi avvolge
come una farfalla in un fiore.
In due attraversiamo il fitto bosco
tra una montagna di sereno
e una valle di sospiri,
con quattro occhi guardiamo verso l’orizzonte,
accarezziamo pure anche il muschio verde dei tronchi nudi,
calpestando gli stecchi buttati dalle corone.
E lungo il cammino ma non ci perdiamo,
perché abbracciamo gli abeti,
baciamo anche le loro spine
e l’anima con lacrime di resina nutriamo.
Talvolta mi trafigge ancora un brivido lontano,
ma anche la quercia senza foglie mi conforta,
perché una radice non ha stagioni;
nel suo fremito siamo insieme
una goccia d’ infinito amore..
Marilena Rodica Chiretu-2 marzo 2007
 
Mistero
Avevo un pensiero, ma l' ho perso
nella nebbia della tua mattina,
avevo un sogno e l' hai acceso
nel caminetto della tua casa,
avevo una parola, ma l' hai chiusa
nel mistero del tuo silenzio...
avevo tante speranze...
Adesso, la mente galleggia tra le nuvole,
ma non capisce il loro gioco,
il sogno ha paura di non spegnere
il fuoco delle tue legna,
la parola non parla perché
non può scrivere con le ombre del mistero...
...rimane il silenzio...
....il silenzio un giorno
trasforma il pensiero in nebbia,
il sogno in fuoco spento,
ma la parola...
la parola troverò la chiave
del tuo mistero e
aprirà di nuovo
la porta!
Marilena Rodica Chiretu
Palaria florii- soarelui
O palarie aurie duce seminte negre,
se roteste pe capul vietii noastre,
din zori pana la apus,
zi dupa zi isi roteste gatul
urmand soarele pentru petalele sale,
pentru frunzele- maini pe tulpina mandra
printre buruienile aceluiasi camp,
ramane legata cu picioare puternice
de radacina sa si pe pajistea straina.
Masa o hraneste cu ulei lucios
ce face sa alunece pana si durerea,
pe o farfurie cu corole adanci,
ca o hora pe o pajiste verde
imbracata in flacari de amurg.
Seara nu moare galbena- i culoare,
se odihneste pe o raza de luna,
umila asteapta o alta aurora;
in palaria florii- soarelui
se ascunde misterul iubirii traite intr- o lacrima de soare ...
Marilena
7 iunie, 2008
Lumina aluneca pe par...
In razele zorilor se sparge bezna noptii,
ochii deschid ferestrele cerului,
doua lacuri adanci din matase verde ca spuma baltilor
stralucesc printre genele negre ca visurile printre ramuri,
fruntea inalta arcurile sprancenelor
ca arcurile Carpatilor mei,
ca muntii de dorinte,
gura este cea de rai
pe- un picior de plai,
cand buzele freamata de pasiune,
si cea a infernului,
cand cireasa lor este inghitita de negrul murelor.
A trecut furtuna
dupa ce am sufocat in pumn norii,
un fluviu de lumina curge pe par,
topeste primii fulgi ai cararilor ;
iubesc soarele care se reflecta in oglinda ochilor,
iubesc iubirea si nevinovatele ei jocuri,
ca sclipirile ce dau stralucire privirilor...
Marilena Rodca Chiretu
1 Mai, 2008.
Focul zorilor la apus
S- a topit vălul nopţii,
din nou e dimineaţă,
roua scaldă
somnul ce se stinge
în focul zorilor
care anunţă o nouă zi.
Mă trezeşte fierbintea rază
a viei dorinţe
de a culege, în inima mea,
căldura şi culoarea verii,
azurul şi seninul cerului,
rozul rozei, parfumul pajiştilor,
strălucirea minţilor luminate.
Mă trezeşte cântecul păsărelelor,
chemând pacea împotriva războiului,
freamătul pădurii,
care ascunde umbrele,
susurul izvoarelor,
ce mă fac să uit,
pentru o clipă,
plânsul mamelor care,
în fiecare noapte,
în fiecare dimineaţă,
în zori şi
la apus,
pierd un fiu,
în somnul minţilor
neluminate
de focul stins
chiar şi
de o picătură
de rouă.
Marilena Rodica Chiretu
20 august 2005
 
Poema su due corde
Nel cuore dell’estate un pensiero si riscalda
accanto alla memoria del tempo già vissuto,
nel labirinto solcato dal tempo cerca la poesia
scritta con fiamme dell’amore scolpito dalle mani,
disegni di più sentieri paralleli come le corde
di un violino suonando la triste sinfonia
dell’armonia divisa dagli anni in due lontane sponde.
Spunta un’erba verde anche nell’ardente sabbia
invasa dalle cattive onde e da troppo sale sulle labbra,
nascondo la bufera sul prato della mia montagna.
Non muore l’amore nel vortice oscuro della rabbia!
Il cerchio della vita è rovesciato
nel grembo che nasconde due cuori,
lo sguardo intreccia innamorato
due cammini sulla terra invasa
dai fiori che crescono e sfiorisco in una corolla
arrotondata con premura nel giardino della casa.
Aspetto ogni giorno che arrivi un mazzo di parole
sulla mia strada
e ogni sera un pensiero come l’acqua di fontana,
l' amore, che bruci con il tuo fuoco la mia amarezza,
in un barlume di luce che fa morire e nascere un’anima lontana
in un poema scritto per due corde con tanta tenerezza,
nel quale nessuno potrà cancellare mai più la mia esistenza!
Marilena Rodica Chiretu- 29, giugno, 2008
Umbra noptii
Dimineata atinge bland
catifeaua calda a pielii somnoroase,
umeda ca somnul indragostit,
freamata degetele chemand o amintire,
intunericul se stinge in visul de iubire,
privirea trezeste dimineata ochilor,
soarele asteapta sa insoreasca zorile.
Ma incalzesc timid, la umbra noptii,
in timp ce se ridica cortina cetei
ce plange in freamatul corpului,
ca un fir de iarba
sub greutatea stropilor de roua.
Eu sunt tot aici,
la adapostul iubirii tale,
obosita ca o noapte,
proaspata ca zorile,
arzatoare ca pielea,
visatoare ca soarele,
insorita ca o speranta.
Timpul nu imbatraneste,
trece doar peste corpul vietii,
atingand usor obrazul diminetii,
ca un vis ce stapunge
umbra noptii.
Marilena Rodica Chiretu- 2 martie, 2007
L’ ombra della notte
La mattina sfiora dolcemente
il velluto caldo della pelle sonnacchiosa,
umida come un sonno innamorato,
fremono le ditta chiamando un ricordo,
il buio si spegne nel sogno d’ amore,
lo sguardo sveglia l’ alba degli occhi,
il sole aspetta soleggiare la mattina.
Intanto, mi riscaldo all’ ombra della notte
mentre si alza leggermente il sipario
della nebbia che piange nel fremito del corpo,
come un filo d’ erba sotto il peso della rugiada.
Io sono sempre qui, al riparo del tuo amore,
stanca come una notte,
fresca come un’ aurora,
ardente come la pelle,
sognatrice come il sole,
soleggiata come una speranza.
Il tempo non invecchia,
passa soltanto sul corpo della vita,
sfiorando le guance della mattina,
come un sogno che trafigge
l’ ombra della notte
Marilena Rodica Chiretu
2 marzo 2007