Privirile din noapte

Mă mângâie privirea ce străluceste-n în noapte,
Căci ochii îmi sărută cărările de dor,
la geam tremura frunza  în îngânate şoapte
căci timpul a desprins-o de crengile ce mor.
Ce bine-i la lumina din vatra casei mele,
căldura mă răsfaţă şi-n toamnele târzii,
căci soarele adună în coşul de nuiele,
minunile livezii si strugurii din vii!
Mă-mbrăţişezi ca vântul dantela de ninsoare
când cade pe pământul ce plânge în culori,
o toamnă sunt şi eu cu doruri de izvoare
ce de la munte curg spre mările de flori.