DOR DE EMINESCU
                             
.Intr-o lume relativa ce-a facut si-a desfacut
  Eminescu-i remuscarea dorului de absolut.
  Daca unu si cu unu nu mai vor sa faca doi
  Eminescu este chipul infinitului din noi.

.Fara el oricare lucru si-ar urma cararea sa,
  Fara el chiar steaua noastra dintre stele ar cadea.
  Pe pamantul vechii Dacii, cand mai mare, cand mai mic,
  Daca n-ar fi Eminescu viata nu ne-ar fi nimic.

.El Moldovei ii e fiul si Munteniei nepot,
  L-a-nfiat intreg Ardealul, Eminescu-i peste tot.
  Intr-o lume relativa mai avem un nume sfant
  Eminescu-i Romania tainuita in cuvant.

  Adrian Paunescu

Iubind în taina...

Iubind in taina am pastrat tacere,
Gandind ca astfel o sa- ti placa tie,
Caci in priviri citeam o vecinicie
De- ncingatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sa ma- nec de dulcea- nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura- mi arsa e de sete
Si- n ochii mei se vede- n friguri chinu- mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu- mi,
C- un zambet faci gandirea- mi sa se- mbete.
Fă un sfarşit durerii - vin' la sanu-mi.

Mihai Eminescu

Amando in segreto…

Amando in segreto il silenzio conservai
Pensando che solo così a te piacesse,
Nei tuoi sguardi l’ eterno indovinai
Sperando che il sogno m’avvolgesse.
Ma non ne posso più.La forte nostalgia
Alla parola dà dei teneri misteri;
Vorrei la fiamma che anneghi nella sintonia
Dell’anima che sa i miei sentieri.
Non vedi dalla sete la mia bocca ardente
E i miei occhi dall’affanno tormentati,
Bambina mia, dalla chioma sì lucente?
Nel tuo respiro non sospira più il cuore,
Il tuo sorriso inebria anche  la mente,
Vieni da me, per far cessare il dolore!

Mihai Eminescu

Traducere: Marilena

Ce te legeni...

- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vânt,
Cu crengile la pamânt?
- De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vântul frunza-n dunga -
Cântaretii mi-i alunga;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Si se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el!

Perché t' altaleni…

Perché t' altaleni, bosco,
Senza pioggia, senza vento,
Con i rami giù, nel fosco?
Come sarei mai, contento
Se il mio tempo si è spento?
Perché non altalenarmi,
Se vedo il tempo passarmi?

Giorno breve, lunga notte
E le foglie che son morte.
Soffia il vento tra i rami
E perché non piegarmi,
Soffia il vento da un lato
Il mal tempo è arrivato,
Se ne vanno gli uccelli,
Al di là dei ramicelli,
Passano le rondinelle,
Portano i pensieri,
Sugli altri sentieri,
La fortuna mia di ieri.
E man, mano se ne vanno,
L’ orizzonte oscurando,
Le ali sempre scuotendo,
Io rimango appassito,
Solo e intorpidito,
Con la mia nostalgia
Che non han portato via!

Mihai Eminescu (1850- 1889)

Atat de frageda...

Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un înger dintre oameni
In calea vietii mele iesi.
Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pâna-n poale
Plutesti ca visul de usor.
Din încretirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc ?
S-atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi si noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povesti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti
Cât poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe vechi,
Cu-a gurii tale calde soapte,
Cu-mbratisari de brate reci.
Deodata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinti:
E-ntunecoasa renuntare,
E umbra dulcilor dorinti.
Te duci, s-am înteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Ca te-am zarit e a mea vina
Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,
Spasi-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în desert.
S-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana
Unde te duci? Când o sa vii?

(1879, 1 septembrie)
MIHAI EMINESCU

Così soave ...

Così soave rassomigli
Il bianco fiore del ciliegio,
E angelo, tu, fra la gente,
Incontro alla mia vita sorgi.
Appena sfiori il tappeto
La seta suona quando muovi,
E dalla testa fino ai piedi,
Leggera come sogno voli.
Di tra le pieghe del vestito
A mo' di fermo marmo spicchi,
Mi pende l'anima ai tuoi occhi
Di lacrime a sorte ricchi.
Oh, vago sogno di amore,
Soave sposa delle fiabe,
Piu non sorrider! Il sorriso
Mi svela quanto tu sei dolce
E puoi col fascino notturno
Per sempre gli occhi abbuiarmi,
Con caldi sussurri di labbra,
Con fredde braccia ad abbracciarmi.
Di colpo affiora un pensiero -
Un velo sui tuoi occhi in fiamme:
C'è il cuposcuro abbandono,
C'è l'ombra delle dolci brame.
Te'n vai ed io ho ben capito
Di non tener dietro al tuo passo,
Per me perduta in eterno,
Della mia anima, tu sposa !
A me la colpa vista averti,
E mai me la perdonerò,
L'azzurro sogno sconterò,
La destra sporta nei deserti.
E a me risorgerai, icona
Della per sempre Immacolata,
Sulla tua fronte la corona -
Dove te'n vai? Quando verrai?

MAI AM UN SINGUR DOR

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.
Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.

SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.
Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.
Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Doiana

De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu românul -
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Leoaica tanara, iubirea ...

Leoaica tanara, iubirea
mi- ai sarit in faţa.
Ma pandise -n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i- a infipt in fata,
m- a muscat leoaica, azi, de faţa.

Si deodata- n jurul meu, natura
se facu un cerc, de- a- dura,
cand mai larg, cand mai aproape,
ca o strangere de ape.
Si privirea -n sus tisni,
curcubeu taiat in doua,
si auzul o- ntâlni
tocmai langa ciocarlii.

Mi- am dus mana la spranceana,
la tamplă si la barbie,
dar mana nu le mai stie.
Si alunecă- n nestire
pe- un desert in stralucire,
peste care trece- alene
o leoaica aramie
cu miscările viclene,
incă- o vreme,
si- nca- o vreme...

Nichita Stanescu

1933- 1983.

Giovane leonessa, l' amore...

Giovane leonessa, l' amore
mi sei venuta incontro.
Mi aveva agguato tesa
da molto.
I denti bianchi mi ha infitto in faccia,
Mi ha morso, oggi, la leonessa dalla faccia.

Ed ad un tratto intorno a me la natura
si fece un cerchio rotolone,
quando più largo, quando più vicino,
come uno stretto di acque.
E lo sguardo in sù spuntò,
arcobaleno in due tagliato,
e l’udito l' incontrò
appunto presso le allondole.

Toccai la sopraciglia con la mano,
alla tempia e al mento,
ma la mano non li sa più.
E scivola incessantemente
su un deserto nello splendore,
su quale passa leggermente
una leonessa rubicona
con movimenti astuti,
per un tempo,

ancora per un tempo...

Nichita Stanescu

Traducere: Marilena Rodica Chiretu

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Tarmul s- a rupt de mare si te- a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.
Trec fantome- ale verii in declin,
corabiile sufletului meu marin.
Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.
Mai lasa- ma un minut.
Mai lasa- ma o secunda.
Mai lasa- ma o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-ma o briza, o unda.
Mai lasa- ma un anotimp, un an, un timp.

Nichita Stanescu-„ Viata mea se ilumineaza”

I tuoi capelli sono più scoloriti dal sole,
mia regina di nero e di sale.
La sponda si è rotta dal mare e ti ha seguito
come un’ ombra, come un serpente disarmato.
Passano i fantasmi dell’estate in declino,
le navi della mia anima marina.
E la mia vita s’illumina,
sotto il tuo occhio verde al meriggio,
cenerino al crepuscolo.
Oho, corro e salto e scorro.
Lasciami ancora un minuto.
Lasciami ancora un secondo.
Lasciami ancora una foglia, un granello di sabbia.
Lasciami ancora una brezza, un’onda.
Lasciami una stagione, un anno, un tempo.

Nichita Stanescu-„ La mia vita s’illumina"

Traducere/Traduzione: Marilena Rodica Chiretu

L’età d’oro dell’amore

Le mie mani sono innamorate,
oh, la mia bocca ama,
ed ecco, mi sono accorto
che le cose ci sono così vicine a me,
in quanto appena posso camminare tra di loro
senza ferirmi.

E’ un dolce sentimento questo,
di risveglio, di sogno,
ed eccomi senza dormire,
davvero vedo gli dei d’avorio,
li prendo in mano e
li avvito ridendo, nella luna,
come  dei manichi scolpiti,
come forse c 'erano  tempo fa,
ornati, le rotelle del timone delle navi.

Giove è giallo, e Hera
la più meravigliosa, è argentea.
Sbatto con la roccia contro la ruota ed essa
comincia a muoversi.
E’ una danza, amore, dei sentimenti,
le dee dell’ aria, tra di noi.
Ed io, con le vele dell’anima,
gonfie dalla nostalgia,
ti cerco dappertutto, e le cose vengono sempre più vicino,
e il petto mi stringono e mi dolgono.

Nichita Stanescu
Traduzione: Marilena Rodica Chiretu

Varsta de aur a dragostei

Mainile mele sunt indragostite,
vai, gura mea iubeste,
si iata, m- am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine,
incat abia pot merge printre ele
fara sa ma ranesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
si iata- ma fara sa dorm,
aievia vad zeii de fildes,
ii iau in mana si
ii insurubez razand, in luna,
ca pe niste manere sculptate,
cum trebuie ca erau pe vremuri,
impodobite, rotile de carma ale corabiilor.

Jupiter e galben, si Hera
cea minunata, e argintie.
Izbesc cu stanca- n roata si ea se urneste.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeite- ale aerului, dintre noi doi.
Si eu, cu panzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, si lucrurile vin
tot mai aproape,
si pieptul mi- l strang si ma dor.

Nichita Stanescu

Avem timp

Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si in stanga,
sa regretam ce- am gresit si sa gresim din nou,
sa- i judecam pe altii şi să ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce- am scris, sa regretam ce- am scris,
avem timp să facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne- alungam intrebările,
sa amanăm raspunsurile,
avem timp sa sfaramăm un vis si sa- l reinventam,
avem timp să ne facem prieteni, sa- i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa- aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le- ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Octavian Paler

Abbiamo tempo

Abiamo tempo per tutto. Dormire, correre di qua e di là, rimpiangere ciò che abbiamo sbagliato e sbagliare di nuovo,
giudicare gli altri e assolvere noi stessi,
abbiamo tempo per leggere e scivere, correggere ciò che abbiamo scritto, rimpiangere ciò che abbiamo scritto,
abbiamo tempo per fare dei progetti e non rispettarli,
abbiamo tempo per farci illusioni
e cercare nella loro cenere più tardi.
Abbiamo tempo per ambizioni e malattie,
trovare colpevoli il destino e  i dettagli,
abbiamo tempo per guardare le nuvole, le pubblicità,
oppure un incidente qualsiasi,
abbiamo tempo per cacciare via le domande
e rimandare le risposte,
abbiamo tempo per spezzare un sogno e inventarlo di nuovo,
abbiamo tempo per farci amici, per perderli,
abbiamo tempo per ricevere dei regali e per non capirli.
Abbiamo tempo per tutto.
Non c’è tempo per un po’ di tenerezza.
Quando lo dobbiamo fare, moriamo.

Octavian Paler
Traducere/ Traduzione: Marilena Rodica Chiretu

Primavara
A cunoaşte. A iubi.
Inca- o data, iar si iara,
a cunoaste- nseamna iarna,
a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care- i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce-nseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori şi-n mare iarba?
Printre flori si- n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna- n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.
Inc -o data, iar si iara
a iubi e primăvara.

Lucian Blaga

Primavera

Conoscere.Amare.
Ancora una volta, sull'intera terra,
Conoscere è l'inverno,
amare è la primavera.
Amare- questo viene
forte da lontano in me.
Amare- questo viene
forte da lontano in te.
Conoscere.Amare.
Qual è il cammino, cosa ti chiama?
Conoscere- cosa significa?
Amare- perché hai paura
tra fiori ed alta erba?
Tra fiori ed alta erba
la passione senza peccati
ci rovescia in infinito
con rumore ed ardore
di api reincarnate .
Ancora una volta,
sull'intera terra ,
amare è primavera.

Lucian Blaga
(Traduzione:Marilena)

Lalele

De pe podele urca valuri moi
De umbra si pe masa se intind.
Oglinda-si limpezeste iazul mort
Intr-un izvor cu seara cristalin.
Lumina zboara vie peste geam.
Amurgul din afara le-a uitat
Lalelele ce galbene mai ard
In sfesnicul subtirelui pahar.
Potirul nou al florilor e pumn
Inchis usor pe cate-un licurici,
Potirul lor de portelan acum
Isi strange-n umbre focul licarit.
Lalele stinse din odaie fug,
Oglinda-n apa mortilor le ia,
Naluca lor, in vis, ramane fum.
Asa doresc si sufletu-mi sa stea.

Ion Pillat( 1891 - 1945 )

Tulipani

Dai pavimenti salgono onde morbide
D’ombra e sul tavolo si stendono
Lo specchio si chiarisce il lago morto
In una sorgente con sera cristallina.
La luce vola viva al di là del vetro,
Il tramonto di fuori  ha dimenticato
I tulipani che gialli ardono ancora
Nel candeliere del fragile bicchiere.
La nuova coppa dei fiori è un pugno
Chiuso leggermente su una lucciola,
La loro coppa di porcellana adesso
Stringe in ombre il fuoco scintillante,
I tulipani spenti della stanza fuggono,
Lo specchio nell’acqua dei morti li porta,
Il loro fantasma, in sogno, rimane fumo.
Così desidero che anche la mia anima stia.
Ion Pillat

Traduzione:Marilena

Strainul

Pe banca, sub castanul din vie, te aseaza,
Straine, ce venit-ai privelistea s-o vezi —
Florica e acolo, cu casa, parc, livezi,
Si peste drumul mare: zavoiul. Insereaza.
Campia e albastra si-n zare norii ard.
Sclipeste Raul Doamnei inspre apus, o clipa...
Un taur muge; putul cu lant si roata tipa;
Si vrr!... un zbor de vrabii zbucneste dintr-un gard...
Te-apleci mirat, straine, pe-amurg ca pe o rama
Ce-ar straluci din umbra muzeului pustiu,
Si crezi, pornind aiurea, ranit de-un dor tarziu,
Ca ai Florica... Dar n-ai zarit, ia seama,
Pe-albastra departare a luncii de demult,
Trecutul meu, ce arde sclipind in Raul Doamnei —
N-ai auzit, deodata rupand tacerea toamnei,
Vrr!... timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult.

Ion Pillat

( 1891- 1945)

Lo straniero

In vigna, sotto il castagno, siediti sul banco,
Tu, straniero, che venisti sulla mia terra,
Florica sempre lì, la casa, il frutteto e il parco,
Il prato presso il fiume. Scende la sera.
Bruciano le nubi sulla riva lontana,
Brilla il fiume nel sole tramontando,
Un toro mugge e grida  la fontana;
Il volo dei passeri si vede scoppiando.
Stupito straniero di tanta fantasia,
Ti pieghi sul tramonto, museo di un’ora
E te ne vai ferito di tanta nostalgia
Della terra Florica, ma non hai visto ancora
Sulla remota riva l’azzurro sconfinato
Come brucia il passato nel fiume che brillando
Il quiete autunno nell’acqua ha annegato.

Oh, come vola il tempo , tirste lo sto ascoltando!

Ion Pillat (Variante romena: Marilena Rodica Chiretu)