Arborele european al latinităţii:
Angelo Manitta, Giuseppe Manita şi Antonio Grillo: Opera Omnia Poetica per L’Europa del terzo Milenio a Patriilor neo-latinităţii ...

Dragoste, dragoste nu te voi stii,
Tu esti doar umbra frunzei, cereasca,
Tu esti doar ieroglifa unui sarut
A mugurului de sub iasca.

Un mar inlacrimat in aceste cuvinte
Din care musc si arunc deoparte
Samburii amari, ascunsa florii carte,
In adevarul care dulce minte.

Dragoste, mereu mai vie cand trece,
Dupa ce- i savarsita lucrarea tradarii-
Dupa ce fructele cu carnea lor rece
Dezvaluie samburii, amarul mierii.

Eugen Evu-“Amarul mierii”

Amore, amore non ti saprò
Tu sei solo l’ombra della foglia, celeste,
Tu sei solo geroglifico di un bacio
Del bocciolo di sotto l’esca.

Una mela lacrimante in queste parole
Della quale mordo e butto in disparte
I noccioli amari, nascosta al fiore libro,
Nella verità che dolcemente mente.

Amore, sempre più vivo quando passa
Dopo che è compiuto il lavoro del tradimento-
Dopo che i frutti con la loro carne fredda
Svelano i noccioli, l’amaro del miele.

Eugen Evu- “L'amaro del miele ”

Eugen Evu opera editată

                    
Poezie :
 “Toate iubirile”- editura Facla( debut editorial )
„ Caietele Editurii Eminescu”- editura Eminescu
„ Dragă omule”-  editura Deva
„ Umbra norilor”- editura Deva
„Cu faţa spre stea”- editura Facla
“Ram cu oglinzi” – editura Facla
“La lumina mâinilor”- editura Facla
 “Ţara poemului meu”( poeme) ed. Cartea Românească
 “Aur heraldic”- editura Cartea Românească
“Soarele de Andezit”-Editura Militară
 “Omul de zăpadă şi omul de cărbune”- Editura Ion Creangă
„ Amarul mierii”- editura Călăuza
„Cartea de sub brad”- Editura Emia
“Elegiile Corvine  - editura Emia
„Evroze” –editura Emia
“Grădinile semantice”- editura Emia
„Mierea sălbatică”, editura Helicon et Signata
 „Plângea să nu se nască”- editura Signata
„Strugurii întunericului” –editura Signata
 „Sărutul cu privirea”- editura Signata
 „Port şi rănile tale” – Editura Cogito
„Simt şi rănile tale” - ediţia a doua, revizuită
„Rezerva de duioşie” –  Ed.Viaţa Arădeană -două ediţii
„Rezerva de duioşie” –  Ed.Viaţa Arădeană -două ediţii
„Mic manual de recitări –  desene de Radu Roşian-
„Transilvanian poems”, in english by Mariana Zavati Gardner
                     şi  John Eduard  Gardner- Ed. Aplisoft
„Empatia Divina”- editura Polidava
„Purpura, iarna” – editura  Eubeea
„Castelul Prichindel” –( tandem cu Ion Urda) Editura Polidava
„Neauzit de lumină poeme”- editura Polidava
„ Oglinda verde/ Le miroir vert,  româno- franceză
                            editura Poetes a vos plumes, Paris
„ Poeme din Transilvania” editura Polidava
„ Vânătoarea de curcubeie” editura Hestia
                
Proză, teatru, eseu, pamflet, publicistică:

 “Incursiuni în fantastica realitate” reportaje-Editura Eminescu
 “Aventurile lui Paparuda (proză pentru copii), Editura Călăuza
“Ghinda şi sabia- documente - Editura Călăuza v.b.
 „Luceafăr din lacrimă”- eseuri şi pamflete- Editura Signata
”Tresărirea Focului”- Jurnale de idei ( vol I) idem
„ Magnet-ferestre fulgerate, - Blitzende Fenster” – poesie, proză, eseuri, - ediţie rom.-germană – coautori  Magdalena C. Schlesak şi Robert Stauffer- Colecţia Provincia Corvina
 „ Tresărirea Focului -  Jurnale de idei vol II- Editura Corvin ( 500 pagini)
„Cartea întâlnirilor”, ( publicistică culturală) vol I editura Polidava ( 500 pagini)
„ A doua carte a întâlnirilor” ( Biblioteca Corvina) – vol II, editura Astra, (900 pagini)

Scriitorul roman Eugen Evu a obtinut Medalia de Argint, la Capranica, Roma, participand la Premiul International “Coppa d’ Oro”, pentru poezie, poetul fiind premiat, de asemenea, la concursul international "Il Sentiero dei Briganti", Cellere, Italia, 2007.

Lo scrittore romeno Eugen Evu ha ottenuto la Medaglia d’ Argento, a Capranica, Roma, partecipando al Premio Internazionale “Coppa d’Oro”, per poesia, essendo premiato, ugualmente, al concorso internazionale "Il Sentiero dei Briganti", Cellere, Italia, 2007.

Eugen Evu nell’ "Amaro del miele"

Eugen Evu è la voce romena “sciolta” nelle “Elegie corvine” ( 1998), che fa risuonare, al di là dei propri confini, il dolore di aver assaggiato “L’ amaro del miele” (1994) nascosto nel nettare dei fiori spuntati nella pittoresca contrada della Transilvania. Il poeta dei tempi passati è riuscito ad affrontare il regime dittatoriale e a brillare nel presente della libertà, grazie al fascino delle parole conservate nella “Riserva di tenerezza” (2005), arrivando all’ incontro con la grande cultura occidentale pieno dell’ entusiasmo di far ergere “La montagna mioritica” alla “Luce delle mani”.

Eugen Evu nacque il 10 settembre 1944 a Hunedoara (Romania), figlio di Gheorghe e Clara. Dopo la fine degli studi liceali, ha seguito, per sei anni, i corsi di letteratura, teatro ed arti plastiche presso il Ministero della Cultura, ciò che ha nutrito l’ interesse e la passione per le più diverse e profonde letture, frutto del genio umano.

Vivendo in un paese che non apprezzava troppo la cultura, Eugen Evu è stato costretto ad esercitare diverse professioni, da quelle di operaio, impiegato, cantante, fino alle più vicine ai suoi interessi: autore di sceneggiature, regista, pubblicista, scrittore ecc.
Nel 1975, ha fondato il circolo letterario “Lucian Blaga”, il quale, più tardi, ha preso il nome di “Dan Constantinescu”, ciò che dimostra il suo permanente interesse per una sana vita culturale nella terra “dell’ amaro miele”.
Nel 1990, ha fondato, a Hunedoara, il primo settimanale libero, “Rinascimento di Hunedoara” seguito dalla rivista d’ arte e cultura “Vetrata- Provincia Corvina” , “Segni”, la pubblicazione di poesia “Kilometro zero” ed il giornale sindacale “Segno”.

“ Ho dato a quella patria astratta
La devozione e la fioritura verso l’ interiore
Come un albero arrotondato andante
Il cui unico frutto non si può vedere
Nè sapere
Quando il tronco che l’ ha sostenuto
Crolla-“

Eugen Evu-“ Mi sono trovato”

I numerosissimi premi letterari ricevuti in Paese e all’ estero confermano il valore del poeta che riesce a trasformare la propria terra nella musica dell’ anima e nei colori della mente, viva come “ La febbre dei papaveri rossi”.

“La tenerezza del sole verso sera.
I papaveri appena essendosi li fa rabbrividire
Con il sorriso della fanciulla. Dormono pianure
Protette nel fremito di tutto
E dal cielo profondo sorgono
Volti, raffigurati in dolci slanci
Verso la luce che li separa.”

Eugen Evu-“ La febbre dei papaveri rossi”.

La poesia di Eugen Evu raffigura lo spirito del suo popolo, della propria terra vista come “ una terra di risanamento”, della storia e del paesaggio arcaico, tutto dipinto in un unico quandro, quello dell’ amore, della devozione, della sacralità, cucite con il filo d’ oro del passato in parole ed immagini di particolari musicalità, profumo o mistero.

“ Come potrei estrarre il freddo di quel profumo
Sulla riga di luce delle tue labbra
Il bozzetto di quel vago edenico
Dorato nel giglio del sorriso.”

Eugen Evu-“Nessuno mi ha insegnato”

Presentazione di: Marilena Rodica Chiretu

Publicata/ pubblicata in" Antologia- 2007-Il Convivio- "Cento poeti per l'Europa del terzo millenio."

    După antecedenta antologie Meteore di Luce, întocmită de prof. univ. dr. Docent Angelo Manitta, cu un grup de alţi prestigioşi colaboratori, am primit cu totală bucurie, o nouă Antologie coordonată de Maestru, sub egida de prestigiu a Academiei Internaţionale  IL CONVIVIO, însumînd  cele mai semnificative creaţii, în ideea unei perspective ample, europene, a liricii de expresie neo-latină. Antologatorii temerarei opere, ne-au onorat, pe mine şi pe eminenta  editoare,  italienista, traducătoarea şi poetesă Marilena Rodica Chiretu, cu includerea între cei o sută ( 100) de antologaţi...Volumul – de 7oo de pagini !-, este prefaţat de Antonio Grillo, iar coordonatorii lui sunt Carmelo Aliberti, Angelo Manitta şi Giuseppe Manitta. Antologatorii sunt dintre cei mai prestigioşi critici ai Italiei moderne, istorici literari, exegeţi de erudiţie şi clarviziune a ceea ce am numi „ neo-renaştere” a Poeziei de expresie neolatină. Destinat studiului universitar şi biblioteconomiei culturii europene, volumul este expresie superioară a spiritului de promovare sistematică a valorii autentice. Enciclopedica operă „ O sută de poeţi ai Mileniului trei”, merită a fi în patrimoniul universitar al patriilor noastre – limbajelor – înrudite în care locuim, cum scriau Malraux, sau Nichita Stănescu. Angelo Manitta vede, înţelege şi edifică ceea ce genericul Academiei sale înseamnă: „ locuirea, vieţuirea şi continuitatea sub aceeaşi Constelaţie „ . O considerăm Constelaţia Lyra, pe harta interioară a memoriei noastre ancestrale...Poetizân, am spune că e promisiunea unei înalte panorama a unui nou soare al cunoaşterii revelatorii într-p paradigmă a Convieţuirii, ca aspiraţie a Fiinţei Umane.
                                                                             Acad. Il Convivio, Eugen Evu

Albero europeo della latinità:
Angelo Manitta, Giuseppe Manita e Antonio Grillo: Opera Omnia Poetica per L’Europa del terzo Milennio delle Patrie della neo-latinità ...

    Dopo l’ antecedente antologia Meteore di Luce, realizzata dal prof. univ. dr. Docente Angelo Manitta, insieme ad un gruppo di insigni collaboratori, ho ricevuto con grande gioia, una nuova Antologia coordinata dal Maestro, sotto la preziosa direzione dell’Accademia Internazionale IL CONVIVIO, che raccoglie le più valorose creazioni, nell’idea di un’ampia prospettiva europea della lirica neo-latina. I realizzatori dell’audace opera hanno onorato me e l’eminente scrittrice, italianista, traduttrice e poetessa Marilena Rodica Chiretu, includendoci tra i cento (100) autori dell’antologia.Il volume che contiene 700 pagine, ha una presentazione  scritta da Antonio Grillo, e i suoi coordonatori sono stati Carmelo Aliberti, Angelo Manitta şi Giuseppe Manitta. I realizzatori dell’Antologia sono i più famosi critici dell’Italia moderna, storici letterari, esegeti di studio e prospettiva di ciò che potremmo chiamare  il „neo-rinascimento” della Poesia  neolatina. Destinato allo studio universitario e alla biblioteca della cultura europea, il volume è l’espressione superiore dello spirito della diffusione sistematica del valore autentico. L’ enciclopedica opera „Cento poeti del Terzo Millennio” merita un posto nel patrimonio universitario delle nostre patrie-dei linguaggi- con le stesse radici, in cui stiamo vivendo, secondo scrivevano anche Malraux, oppure Nichita Stănescu. Angelo Manitta vede, intende ed edifica ciò che  l’essenza della sua Accademia vuol dire: „abitare, vivere e la continuità sotto la stessa  Costellazione. „La consideriamo la Costelazione Lyra, sulla carta interiore della nostra memoria ancestrale”.Nello spirito della poesia, potremmo dire che sia la promessa di un alto panorama di un nuovo sole della conoscenza rivelante in un paradigma della Convivenza, come aspirazione dell’Essere Umano.
                                                                             Accademia „Il Convivio”, Eugen Evu
Traduzione: Prof.ssa Marilena Rodica Chiretu

„ Aveţi un poet adevărat” ...
Eugen Evu

Oglinda verde – Le miroir vert
Eugen Evu, poet român cunoscut, este autorul multor volume de poezie, proză narativă şi critică literară. Recent, în anul 2008, a apărut volumul de mare importanţă, A doua carte a întâlnirilor, ed. Polidava-Seria Corvina. Cartea a fost recentă premiată la secţiunea Scriitori străini- eseistică, concurând peste 800 de autori din toate ţările de expresie neo- latină ( Europa şi America de Sud). Eugen Evu a fost recent inclus alături de orăştianca Elena Daniela Sgondea, în « Storia della Letteratura » poeti nel mondo della nuova frontiera », Agar Editrice, Italia, el fiind membru al Accademiei Internazionale şi colaborator inimos la revistele Le Muse, L’Attualita di Roma, Il Convivio, di Sicilia.
             D-sa mi-a declarat că «  toate succesele mele, sunt ale culturii scrise din spaţiul cultural natal,  Hunedoara, în ideea  cunoaşterii  sufletului  transilvănean,românesc ».
                Volumul adună texte ale diverşilor autori români şi străini, o adevărată şi proprie enciclopedie de 892 de pagini, în care sunt  furnizate şi adunate informaţii şi sunt creionate profile de autori, poeţi, naratori, literaţi şi amatori de artă, pe lângă publicaţii de poezie şi cronici a aceluiaşi Eugen Evu. În volum sunt diverse chiar şi  referirile la Convivio şi un amplu articol se găseşte dedicat lui Giuseppe Manitta despre activitatea sa artistică şi culturală. Volumul este chiar fructul intensei activităţi culturale a poetului român şi al revistei fondate de el “Provincia Corvina’’, care este expresia unei dragoste intense şi prolifice pentru artă.Tot din anul 2008 este şi volumul de poezie Oglinda verde-Le miroir vert, din română în franceză traducere de Linda Bastide. Poezia lui Eugen Evu este o poezie nouă şi modernă, dar această noutate şi originalitate deseori nu lasă criticilor loc sa dea o judecată univocă. Modernismul său este controversat, dar deseori provoacă o revoluţie în moda venită de departe şi în acelaşi timp produce mutaţii, în timp ce modifică tradiţia poetică într-o parte română şi in altă parte europeană. In afara de stilul sau, poezia sa transmite o empatică pasiune interioară, exprimă un sublim poetic care pleacă din realitate pentru a ajunge la metafora vieţii. Impulsurile interne se transformă într-o mare emotivitate, astfel încât uneori, altă emoţie o învăluie în uitare sau o lasă să iasă la suprafaţă.              Ele reuşesc să depăşească zidul tăcerii. Vocea sa strigă lumii pasionalitatea sa interioară şi starea sa sufletească care comunică şi permite oricărui om de a fi recunoscut si sa se recunoasca el insusi, în universalitatea simţului şi crezului. Nevoia sa de a spune şi de a comunica conduce la particularitatea scrierii sale, unde cuvântul apare în nuditatea şi expresivitatea sa pentru a putea oferi o totală comunicare. Dilema vieţii se înfăţişează în fiecare lirică, situaţiile paradoxale acceptă funcţii de cotidian. Cuvintele devin palpabile, izvorul răsuflării, expresia unei milenare existenţe, care face omul să construiască nu numai istoria, dar şi emoţia din sfera unei esenţiale problematici a spiritului. Scrierea devine momentul exhaustiv şi eternitatea timpului, continuarea existenţei, pentru crearea unei punţi care poate lega trecutul de viitor prin prezent, după cum scrie şi în prefaţă Linda Bastide, si, cum mai limpede se poate vedea şi în poeziile pe care le includ în revista Academiei internazionale Il Convivio… »

Angelo Manitta

                 * Eugen Evu, Poeme din Transilvania, , Editura Polidava, 2008 (Romania).Culegere de poezii a unuia dintre marii poeţi români, Eugen Evu, în care se distinge sensul liricităţii şi al contemplării creative, exprimate cu un limbaj nou şi original.

Elena Daniela SGONDEA
Premiul Special la Giardini Naxos
al Academiei Internaţionale IL CONVIVIO, 2011
“ Nevis”, poeme, editura Realitatea Românească

“ Nevis” este un “ undeva “ indefinit, atemporal”, dar care pulsează, între starea de veghe şi starea de somn, poate o a treia dimensiune a psihicului uman, la care Poetul are acces prin starea revelatorie, intuitivă, atribuită magiei. Toate cărţile Elenei au acest “ tremolo” oniric, acest spectru care uneori este a luminii filtrate de vitraliu, dinafară, alteori din interior…Aceasta vine inpsirat, dintr-o semi-transă, o nelinişte ce pare semi- hinpotică, ezoterică şi cu “ ogive” prin care din mica cetate a poemului, ochiul visului derulează luminiscenţe şi umbre ce zbat în ornamentica metaforelor, ori se conturează ca glife, grapheme, în paginile cărţilor ei, ca “ terra sigilata” unei mici comori ascunse profanului, dar care surâd celui care iubeşte cristalinul şi culorile care rostogolesc versul..

Undeva am numit această stare o remanenţă a telepatiei din ancestral. În acest dincolo al cuvintelor, abia nuanţat, este sugerat, deloc retoric, un fel de travaliu tulburător, al naşterii poemului ca o Fiinţă....Aşadar creaţia, naşterea poeziei, pentru Elena Daniela este precum a Sophiei alchimiştilor, sau a pruncului sacru, este logos viu...”( poieion, creaţie înnoitoare). Nu lipseşte însă, întreţesând grave acorduri convesive, nici tuşa sarcastică, de sorginte post- modernistă....Autodefi nirea conţine mereu trimiteri subtextuale, la „ story-ul” personal, cu procedeele haijinului japonez, ale hai-kuului: în cazul ei, acordul vine prin integrarea aforismului, a fulguraţiilor de tip „ fulger mental”, revelatoriu, anume prin Mirare, Uimire, de unde rezultă nuanţe memorabile, între tandreţe feminină şi subtile reverberaţii naturiste, în cheie alegorică, prin analogii pe care egipteanul Hermes Trismegistos încă, le punea în ecuaţia macro-microcosmos.... Acest simţ special al poetei pare înnăscut, este constanta cărţilor Elenei Daniela : „ Încă nu”, „ Glife tranilvane”, „ La răsărit, tremurul”, şi „ Tatuaje pe cer”...Elena Daniela Sgondea este neîndoielnic pe itinerariul iniţiatic, împlinitor, al unei
chemări ce se ramifi că din ecouri, umbre şi nelinişti, în arborele energetic ( sau curcubeul), al Vieţii ca Mister, un mister ce ne reumple după revărsările furtunilor magnetice din mental...Cred în poezia ei, pentru că ştiu. ( Eugen Evu)

Elena Daniela SGONDEA
Premio Speciale a Giardini Naxos
dell’Accademia Internazionale IL CONVIVIO, 2011
“ Nevis”, poemi, Casa Editrice “Realitatea Românească”

“ Nevis” è  “un posto” indefinito, atemporale, che palpita però, tra lo stato di veglia e quello di sonno, forse una terza dimensione dello psichico umano, nella quale il Poeta riesce a penetrare tramite la rivelazione intuitiva, dovuta alla magia. Tutti i libri di Elena hanno questo tremolo onirico, questo spettro che talvolta è della luce filtrata dalla vetrata, dall’esteriore, a volte dall’interiore …Questo succede grazie ad una semi-trance, un’inquietudine che sembra semi- ipnotica, esoterica  e con ogive  tramite le quali dalla piccola fortezza del poema, l’occhio del sogno svolge luminescenti ed ombre che palpitano nella decorazione delle metafore, oppure si stanno emergendo come glife, grapheme, nelle pagine dei suoi libri, come “terra sigilata” di un piccolo tesoro nascosto al profano, ma che sorridono a quello che ama il cristallino e i colori che rotolano i versi.
Da qualche parte, ho chiamato questo stato una rimanenza della telepatia dell’ancestrale.In quest’oltre delle parole, appena sfumato, suggerito, affatto retorico, un tipo di fatica sconvolgente della nascita del poema come un Essere…Dunque, la creazione, la nascita della poesia per Elena Daniela  è come quella di Sophia degli  alchimisti, oppure del bambino santo, è il logos vivo...”( poieion,creazione innovatrice). Non manca però, intrecciando gravi accordi convesivi, neanche la sfumatura sarcastica, di origine post- modernista....L’autodefinizione contiene sempre riferimenti sottotestuali, la „story” personale, con i metodi dello haijin giapponese, dell’hai-ku: nel suo caso, l’accordo viene tramite l’integrazione dell’ aforisma, dei barlumi tipo „ fulmine mentale”, rivelante, e cioè tramite la Meraviglia, da dove risultano delle sfumature memorabili, tra la delicatezza femminile e sottili echi naturisti, in chiave allegorica, tramite analogie che già, l’egiziano Hermes Trismegistos le metteva nell’ equazione macro-microcosmos.... Questo senso speciale della poetessa sembra innato, è la caratteristica dei libri di Elena Daniela : „Încă nu”(Ancora no), „ Glife tranilvane”, „ La răsărit, tremorul”(All’alba, il tremolo)”, e „Tatuaje pe cer”-(Tatuaggi sul cielo).. Senza dubbio, Elena Daniela Sgondea c’ è sul cammino dell’inziazione, dell’ adempimento, di una chiamata che si ramifica dagli echi, dalle ombre e dalle ansie, nell’albero energetico (oppure l’arcobaleno), della Vita come Mistero, un mistero che ci riempe di nuovo dopo le inondazioni delle tempeste magnetiche del  mentale...Credo nella sua poesia perché lo so. ( Eugen Evu)

Traduzione:
Prof.ssa Marilena Rodica Chiretu

“Neauzit de lumina” este cea mai recenta aparitie editoriala a scriitorului roman Eugen Evu, o carte de poezie publicata de Editura "Polidava" din Deva. Este un volum de poeme si ganduri, expresie a trairilor sale interioare, a experientei de viata si a mintii omului prea lucid pentru a nu incerca sa depaseasca pragul dintre viata si moarte, prin intermediul lumii sublime a poezii, singura capabila, cu adevarat, sa infrunte raportul dintre esenta si aparenta existentei umane.
Mintea poetica, profunda si generoasa a poetului daruieste si persoanelor dragi sau apreciate in mod deosebit versuri si ganduri, in mod simplu sau in haina fascinanta a metaforei.
Marilena Rodica Chiretu- 12 noiembrie, 2007

“Non sentito dalla luce” è la più recente apparizione editoriale dello scrittore romeno Eugen Evu, un libro di poesia pubblicato dalla Casa Editrice “Polidava” di Deva. E’ una raccolta di poemi e pensieri, espressione della sua esperienza, dell’ anima e della mente dell’ uomo troppo lucido per non provare a superare la soglia tra la vita e la morte, tramite il mondo sublime della poesia, la sola capace, davvero, ad affrontare  il rapporto tra l’essenza e l’ apparenza dell’esistenza umana.
La mente poetica, profonda e generosa del poeta regala anche alle persone care o apprezzate, particolarmente, versi, e pensieri  semplicemente o nell’abito affascinante della metafora. Marilena

AGONIE ŞI SACRIFICIU SAU PAGINI NEPIERDUTE DIN „EXILUL DE ACASĂ”

Eugen Evu - Psihoteca (aforisme şi eseuri)

Editura RAFAET, Râmnicu Sărat, 2011

Psihoteca lui Eugen Evu, această inedită culegere de „aforisme şi eseuri”, publicată în acest an la Editura RAFAET, a obţinut Premiul „Victor Frunză” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia IV-a, 2011. Lucrarea a apărut în cadrul proiectului „Scriitori râmniceni pentru literatura română”, iniţiat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” (preşedinte Constantin Marafet), cu sprijinul financiar al Consiliului Municipal Râmnicu Sărat şi al asociaţiei.
Într-un „precuvent” intitulat „Psiche ludens...”, poetul motivează metafizica demersului său în realizarea volumului, raportându-se la contextul întregului său parcurs existenţial şi poetic („a poetiza, a avea eterna nostalgie a mai frumosului, ca suferinţă”), revenind la unul din motivele aproape obsedante ale liricii sale din ultimul deceniu: „scrierea ca orgasm mistic, virtualitatea prin care intuim, eventual, întruparea în Logos, prin scânteile suferinţei lui Iov, suferinţa falsei consolări...”
Problematica „poetizării” („a poetiza, a recurge la metafora revelatorie, a ascunde spre a ocroti esenţele care tind a ne chinui, a ne obseda, a ne rătăci prin pădurea de grafeme, semne, sisteme...”) îşi are locul aparte rezervat în volum, în secvenţe aleatoriu reunite într-o ordine/ dezordine instaurată de instanţe lăuntrice ca Textul ca o vălurire de ape..., Mic jurnal al poeziei, Fantasio poesis, Despre genialitatea creatoare sau îmblânzirea geniului, Poetomul sau Mantre şi arte, poetul căutând un posibil răspuns la aceeaşi milenară întrebare pe care şi-o pune şi el (ca şi noi, de altfel) de peste o jumătate de secol: De ce scriem?
Dar iată şi câteva variante de răspuns, selectate din volum: scriem „ca să comunicăm, aşadar cuminecăm”; scriem „din încredere”; „din dor de inefabil şi leac, lecuire”; „din această gravitate care totuşi are impulsul mirabil de a râde...”; „scriem adică ne autotratăm, intuitiv, uneori, dacă suntem inspiraţi şi sinceri cu noi înşine...” Şi câteva „definiri” ale creaţiei/ poeziei: „Creaţia, ca efect al durerilor-fantomă, de organe amputate; drog compensatoriu?”; „Poezia ne este actul superb-tragic, sublim, al învăţării de a uita, de a ne trezi în alte lumi, care ne caută...”; „Poezia mea în formă şi conţinut este fagure dublu, de viespi; neucigaşe” sau „Mult din poezia pretinsă de azi, în descompunere, premisă a unei eventuale recompuneri, este una de fotografii mişcate, delir al suprafeţelor minţii...” Şi aşa mai departe.
Evu va relua, pe parcurs, şi ideea că nu poeţii sunt cei care creează, ei devenind doar o unealtă, „traducând” doar în semne/ însemne harul şi mesajul divin, în cele din urmă poezia fiind cea care „ne face” pe noi, dirijându-ne viaţa, transformându-ne: „Nu tu faci poezia, ci ea te face pe tine. Te preface, sau te desface.”
Temele abordate în acest volum de eseuri şi aforisme (deşi Psihoteca este mult mai mult de atât) cuprind o paletă relativ largă, însă nu mult diferită de cele consacrate de-acum prin numeroasele sale cărţi de poezie. Astfel, existenţa este, pentru poet, o flacără, un jar sau o „jăruire”, totul putând fi redus la deja celebră sintagmă „agonie şi extaz”; „jăruirea” fiind urmată de „iarnă”, iarna nefiinţei, absenţa („Suntem arderi care curg”; „Când nu mai avem dorinţe ardente, pulsatorii, inflamabile, ci doar foamea de energii pentru digestie, suntem deja în agonie”; „La urmai urmei, viaţa este o moarte aşteptată...” sau „Avem timp să fim născuţi, timp să iubim, timp să murim; căci asta facem, murim trăind.”).
Se pare că hunedoreanul este obsedat şi de pierderea identităţii de sine, de dublarea involuntară a personalităţii, îngrozit şi de sentimentul/ posibilitatea ca noi să fim locuiţi de alţii (Borges spunea că tot ce facem noi este visat de altcineva): „Prin ochii tăi, cineva se uită la lume” sau „Pare că altcineva, de neatins, se joacă prin mintea noastră tomnatică, crepusculară, cu o inocenţă care suspină nostalgic în noi, ne-pierdută...”
Într-un alt aforism, surprinde condiţia tragică a eroilor/ soldaţilor fără de războaie, dar care duc, de fapt, războaiele „zeilor”, murind pentru aceştia („Dintotdeauna, voi aţi dus războaiele altcuiva, ale zeilor voştri”), într-un alt loc vorbindu-ne despre stigmatul frumuseţii („Frumuseţea unei femei, a unei ţări, ca stigmat: toţi şi le doresc, toţi le vor prăda...”) sau vremelnicia vieţii („Timpul... Am călătorit virtual într-o veşnicie de carte, şi am costatat, trezit, epuizat, că trecuse doar o viaţă...”).
Volumul cuprinde şi câteva pagini de memorialistică, în care poetul reconsideră câteva evenimente reale din proria sa viaţă, dar care l-au marcat profund. O astfel de aducere-aminte vizează moartea regretatului editor Ioan I. Iancu, petrecută a Deva, în care redescoperim un Evu sensibil şi empatic de odinioară: „Cu un ceas înainte, la mine acasă, la Hunedoara, a adus soţiei un buchet de brânduşe... Ultima propoziţie din ultima sa carte, stă scrisă: Plecasem să mor puţin...” Evu descrie cum a suportat rezultatul expertizei medico-legale şi cum i-a arătat anatomistul inima maestrului exploadată („o biată bucată de muşchi înnegrit... ca o moluscă, mi-am spus...”, finalul însemnării fiind demn de o nuvelă sau un frumos poem: „Cu aceste note, îi restitui bucheţelul...” De brânduşe, desigur... (s.n.)
O altă amintire prezintă o scenă la care poetul a fost martor în 2001, la Geoagiu: o fată cu gura cusută pe jumătate (cât să fie hrănită), însoţită de tatăl ei care o obliga să cerşească, părintele, la rându-i, ispăşind astfel păcatul de a o fi abuzat-o... (o scenă cutremurătoare, posibilă doar în România, demnă de prozele lui Gabriel Garcia Marquez, şi mai cu seamă de Fantastica şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici).
O serie de titluri ale eseurilor/ microeseurilor care clădesc volumul trădează suferinţa şi deznădejdea unui om care, la cei aproape 68 de ani ai săi, pare însingurat, dezamăgit, răvăşit, martor neputincios al spectacolului iraţional, zgomotos şi decadent al realităţii înconjurătoare, în acest început de veac al derutei, vulgarităţii şi agresivităţii: Problema suferinţei, Altceva, altcineva, Amintiri nefrumoase (I, II), Meditaţii agitate, Exilul de acasă (Pagini nepierdute), Între VIU şi VIS, Demo(n)craţie, Cu stânga-n dreapta, Memorie încă vie, memorie nevie..., Alt veac, alte terori etc.
Din păcate, editorul a omis să însoţească volumul şi cu un cuprins, pentru a ne uşura căutările/ căutarea; ar fi o justificare ideea că, deşi „piesele” componente nu sunt ordonate după o logică anume, volumul în sine constituie un întreg, un singur „poem”, o singură spovedanie, un album de fotografii lăuntrice ale agoniei unui spirit încolţit şi însingurat, dar care nu pare dispus să renunţe.
Nu lipsesc referirile la confraţi, reproducerea, de pildă, a corespondenţei dintre poet şi Adrian Botez sau a unei scrisori (o „scrisorică”, e de părere poetul) de la Radu Stanca: „Eugen, eşti atât de pesimist că îmi vine, Mie, să mă sugrum cu poemele mele... Dar, te salvezi mereu, la final... Cred că pesimismul tău este exact ca optimismul meu: ambele între ghilimele, ambele egale ca stare, ambele justificându-ne travaliul şi plăcerea lui perversă...”
Într-o „exaltare” la Doina Uricariu, Evu scrie: „A o re-descoperi pe Doina Uricariu este un sentiment înnoitor în sine, prin însăşi rostirea liricii sale, una postmantramică...”
Dar iată câteva aforisme selectate fără un criteriu anume: „Frigul nu mă inspiră. Viscolul da...; “Nu mă tem de teroarea cunoaşterii, ci de necunoscutul ei.”; “Gândul meu are viteza luminii, deci şi a întunericului.”; “Frunzele de arţar, încetinind moartea, elice cu nervuri, în ochiul compus al libelulei şi al poeticii mele.”; “A evada din ce? Dintr-o celulă în alta? Cări orice ieşire este intrare în altundeva.”; “Murim melodios, iată vindecarea inversând timpul duratei proprii!”; “Dumnezeirea nu se lasă scrisă.”; “Omul e un complot.”; “Moartea ca şi viaţa sunt imorale.”; “Preoţii, spionii lui Dumnezeu... Dar al căruia dintre ei?”
Nu puteau lipsi, desigur, fragmentele lirice inedite sau recuperări, redescoperiri ale unor mai vechi rostiri, variante noi, nuanţate, ale unor versuri, strofe de odinioară: „Păsări ucise de vânt,/ Încă mai suntem, mai sunt./ Nimicul din om nu e sfânt/ Încă răbdăm prin cuvânt/ Orbul, bătrân legământ...”. Dar iată şi câteva poeme într-un vers şi în care l-am redescoperit pe poetul strălucitor, pur şi profund de odinioară: „În urma de urs, diafana brânduşă...”; „Cuib de pene şi sânge, sub vultur...”; „Stelele care cad de nimeni culese...”; „Pe omătul mormintelor, iezii de lapte...”; „Luminăţia Sa, Mama Noapte...”
Şi iată cum, Psihoteca lui Eugen Evu devine o veritabilă „destinotecă”, semn de suferinţă şi agonie spirituală, dar şi mărturie de speranţă în acelaşi timp, obsesia a unei singurătăţi existenţiale, dar şi a creaţiei, ca mântuire, dar şi povară. Nu greşesc dacă numesc această carte o sinceră tălmăcire a sinelui şi, în acelaşi timp, un dureros testament spiritual.
Mi se pare potrivit, în loc de concluzii, să-i dau cuvântul autorului – în ipostaza sa de martor-cugetător -, citând propriul său Postludiu din volum, un final exemplar, datat 7 aprilie 2011:
„Închei aceste pagini la ora cumplitului seism din Japonia, 2011... Şi îmi dau seama că teoria Efectul fluture este o simplă fantezie. Şi că tragedia gigant este pentru unii dintre noi, ca asistenţi, mai puţin de proporţii decât cea a unei cifre de morţi, înghiţită monstruos într-o clipă. Aici, poate un veac, Altundeva, (în) AltCineva...”. Şi poate nu greşesc dacă asociez lucrarea celebrului jurnal al lui Cesare Pavese, Meseria de a trăi, cea care m-a însoţit în viaţă, alături de alte câteva titluri, în ultimele decenii. Cartea lui Pavese este jurnalul unui sinucigaş. La rândul lui, Eugen Evu şi-a jertfit viaţa pe altarul ademenitor, dar şi necruţător, în acelaşi timp, al Poeziei. O mare dragoste şi aceasta, chiar dacă diferită de a lui Pavese.