„Simfonia Lalelelor” ‚ Expoziţia Internaţională a Florilor”
Pitesti- orasul lalelelor.

„Simfonia Lalelelor” este expoziţia internaţională a florilor care se desfăşoară in fiecare an la Piteşti, aşa că oraşul şi-a câştigat binemeritata denumire de „ Oraş al Lalelelor”.
Din anul 1978 şi până în prezent, Piteştiul este gazda acestei manifestaţii unice în România. Evenimentul atrage în fiecare an circa 100.000 de vizitatori care au ocazia să admira numeroase specii de flori şi diferite plante ornamentale, expuse în interiorul clădirii „Casa Cărţii”, fiind prezente peste 100 de firme, din ţară şi din străinătate, care comercializează flori, plante si diferite produse pentru îngrijirea plantelor, pentru grădini si pentru grădinărit.
Pentru a marca acest eveniment, la sfârşitul lunii octombrie 2009, Administraţia Publică a plantat în tot oraşul 120.000 de bulbi de lalele care vor întâmpina cât mai plăcut primăvara şi oaspeţii săi.
Măiestria horticultorilor, materializată în ingenioase aranjamente florale tematice, „Parada Florilor” prezentată de copii îmbrăcaţi în costume de primăvară, ca şi spectacolele, târgurile şi întrecerile sportive adună împreună, în fiecare an,  pe locuitorii oraşului şi pe numeroşii vizitatori sosiţi din toată ţară.
Primăria municipiului Piteşti a stabilit de mult programul manifestărilor celei de-a 33-a ediţie a „Simfoniei Lalelelor”. Până în prezent, şi-au anunţat participarea la aceasta minunata expoziţie florală  peste 50 de participanţi. De asemenea, in Piaţa Centrală „Vasile Milea”, vor fi prezenţi in jur de 200 de comercianţi de flori, de unelte de grădinărit şi de obiecte de artizanat.
Începând cu acest an, pentru comercianţii care nu vând flori va fi deschisă o zona specială, in modernul centru al oraşului. Tot aici, pentru prima dată în istoria sa,expoziţia florală „Simfonia Lalelelor” organizată în aer liber, va mai rămâne deschisă timp de o săptămână, spre bucuria şi încântarea locuitorilor oraşului Piteşti şi a celor ce-l vizitează.
Marilena Rodica Chiretu
 

„Sinfonia dei Tulipani”- Mostra Internazionale dei Fiori
Pitesti- la città dei tulipani


La „Sinfonia dei Tulipani” è la mostra internazionale dei fiori che si svolge ogni anno a Pitesti, così che la città ha acquistato il benmeritato soprannome di „ Città dei Tulipani”.
Dal 1978 fin oggi, Pitesti ospita questo evento unico in Romania che attira ogni anno circa 100.000 visitatori. Questi hanno l’opportunità  di ammirare numerosissime specie di fiori e varie piante ornamentali all’esposizione organizzatasi nell’edificio della „Casa del Libro”, essendo presenti più di 100 ditte che commercializzano fiori, piante e diversi prodotti per la cura delle piante, per i giardini e per il giardinaggio.
Per festeggiare questo evento, alla fine del mese di ottobre 2009, L’Amministrazione Pubblica ha piantato, in tutta la città, 120.000 di bulbi di tulipani, che  accoglieranno nel più bel modo la primavera e i suoi ospiti.
La maestria degi artisti orticoli, materializzata nelle sistemazioni floreali tematiche, come anche „La Parata dei Fiori” presentata dai bambini vestiti in costumi primaverili, le fiere, gli spettacoli e le gare sportive raccolgono insieme, ogni anno, gli abitanti e i numerosi turisti arrivati da tutte le parti  del Paese.
Il Municipio di Pitesti ha stabilito da molto il programma delle manifestazioni della 33-esima edizione della „Sinfonia dei Tulipani”. Fin adesso, hanno annunciato la partecipazione a questa stupenda  mostra floreale più di 50 espositori, dal Paese e dall’estero.Ugualmente, nella Piazza Centrale „Vasile Milea”, saranno presenti circa 200 commercianti di fiori, di attrezzi di giardinaggio e di oggetti di artigianato.
Comminciando da quest’anno, per  i commercianti che non vendono fiori, sarà aperta una zona speciale, nel moderno centro della città.
Sempre qui, per la prima volta nella sua storia, l’esposizione floreale „Sinfonia dei Tulipani” organizzata all’aperto, rimarrà alla disposizione del pubblico per ancora una settimana, notizia che sicuramente renderà lieti e contenti gli abitanti della città di Pitesti e quelli che la  visitano in quest’occasione.
Marilena Rodica Chiretu
 

 

 

Sfintelor Pasti

e cea mai imbucuratoare si cea mai solemna dintre toate sarbatorile crestine din timpul anului bisericesc, si acestui caracter specific al ei ii corespunde caracterul special al slujbelor bisericesti care se oficiaza la aceasta sarbatoare. Toate slujbele din timpul cat dureaza aceasta sarbatoare, utrenie, vecernie, pavecernita, miezonoptica, ceasurile, precum si sfanta liturghie, se fac dupa un tipic special. Sarbatoarea Pastilor implica un complex intreg de slujbe ce se desfasoara pe o lunga perioada a anului bisericesc, caci in functie de aceasta serbare sunt legate mai multe alte praznice. Astfel Pastile sunt precedate de un timp indelungat de post, timp stabilit pentru pregatirea credinciosilor pentru marele . Slujbele din Postul Mare ce se savarsesc in Bisericile Ortodoxe de rit bizantin sunt de un bogat continut teologic, dar acestea nu intra in limitele studiului nostru, de aceea, ne oprim, in special, asupra slujbei invierii.

In Biserica Ortodoxa Romana, slujba invierii se desfasoara dupa urmatorul tipic : inceputul se face sambata, la orele 23:45, cand stingandu-se toate luminile, preotul iese prin sfintele usi cu o lumanare aprinsa de ia candela de la Sfanta Cruce si spune de trei ori "Veniti de primiti lumina". La acest indemn, toti credinciosii iau lumina de la preot si ies afara in fata bisericii, unde este asezata o masa pe care stau : Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si doua sfesnice cu luminari aprinse. (Deci timpul pentru inviere este fixat acum in a doua parte a noptii; odinioara slujba incepea mai devreme si tinea tot cursul noptii.
Slujba incepe afara cu citirea evangheliei invierii (Matei XXVIII, 1-16). Dupa aceasta preotul da binecuvantarea pentru inceputul utreniei "Slava Sfintei si celei de o fiinta si de viata facatoarei si nedespartitei Treimi, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor", si toti canta impreuna cu preotul: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le" (de trei ori). Preotul rosteste apoi stihurile Pastilor, cadind in jurul mesei, apoi rosteste ectenia mare, dupa care tot poporul intra in biserica. Aici se continua cu slujba utreniei si cu liturghia. Toata slujba exprima bucuria si inaltarea sufleteasca pe care le produce praznicul invierii in sufletele credinciosilor.
Acest tipic pentru slujba Invierii Domnului este urmat in general de practica tuturor Bisericilor Ortodoxe Rasaritene, desi in unele practici intervin mici obiceiuri locale. Astfel in Biserica Ortodoxa Greaca preotul cheama pe credinciosi sa-si aprinda luminarile, prin formula : " din lumina cea neinserata" ; finalul subliniat aici nu este cunoscut in Romana. La inceputul slujbei (afara din biserica) se citeste Evanghelia de la Marcu XVI, 1-2, in loc de cea de la Matei XXVIII, 1-6, care se citeste in Biserica Ortodoxa Romana.
In ciuda unor mici deosebiri locale inerente, slujba invierii savarsita de Bisericile ortodoxe rasaritene este in esenta ei aceeasi. In liniile ei generale, slujba invierii practicata in Biserica Ortodoxa de rit bizantin este identica cu slujba invierii savarsita in Biserica veche, Biserica Ortodoxa de rit bizantin fiind si pe aceasta linie pastratoarea traditiei lasate de Apostoli in Biserica primara.
Slujba Sfintelor Pasti in Bisericile Ortodoxe Orientale
In slujba Bisericilor Ortodoxe Orientale (necalcedoniene) serbarea Sfintelor Pasti se bucura de aceeasi cinste ca si in Bisericile Ortodoxe Rasaritene, slujbele legate de aceasta serbare fiind foarte dezvoltate din punct de vedere liturgic. Din aceasta familie de Biserici in prima grupa observam ritul Bisericii Ortodoxe din India, si al Bisericii Ortodoxe Siriene din Antiohia, care au acelasi tipic pentru slujba invierii.
In aceste Biserici, slujba invierii incepe cu vecernia de sambata seara, vecernie care se face dupa randuiala invierii. Slujba invierii, insa, incepe la ora 1 noaptea, cu rugaciunea miezonopticii. Inainte de Aleluia, preotii si diaconii se imbraca cu toate vesmintele, dupa treptele lor, si intrand in altar se scoate crucea din mormant, care este sub altar.
Aceasta cruce a fost inmormantata simbolic in vinerea Pastilor fiind mai intai spalata cu apa, in care se toarna putin otet, apoi infasurata cu vata si tamaie, peste care se aplica o panza alba. Sambata noaptea crucea este desfasurata de acestea si se infasoara intr-o panza rosie, dupa proorocia din Isaia (LXIII). In acest timp, se citesc unele rugaciuni speciale in taina.
Apoi, preotul, cu crucea in mana, insotit de diaconi cu luminari aprinse si cu cadelnite, cu fata spre credinciosi, zice : "Fratilor va spun o veste noua : Hristos a inviat din morti si a doborat pe dusmanii Sai la spatele Lui". La aceasta credinciosii raspund : "Noi credem ca adevarat a inviat" (Aceasta de 3 ori, ca in Biserica Ortodoxa de rit bizantin). In acest timp se suna clopotele.
Dupa aceasta se continua rugaciunile de unde au fost intrerupte si se savarseste slujba ceasurilor. Apoi preotul face proscomidia, dupa care urmeaza slujba "adorarii Sfintei Cruci". Rugaciunile si cantarile folosite la aceasta slujba aduc aminte de mantuirea noastra in fagaduinta invierii pe care Hristos ne-a dat-o prin moartea Lui pe cruce. La mijlocul acestei slujbe se face o procesiune, la care participa toti credinciosii, in jurul bisericii, cu cruce, Evanghelie, steaguri si luminari aprinse. In timpul procesiunii se canta "O, Marie, eu sunt gradinar..." etc, cantare alcatuita pe baza textului din Ioan XX, 15-18.
Dupa procesiune se intra in biserica, unde se fac lecturi din Vechiul si Noul Testament. Apoi preotul citeste Sfanta Evanghelie de la Ioan (cap. XIII, XIV si XV), din care sunt alese versetele in care se vorbeste despre iubire. Urmeaza niste rugaciuni, in care se vorbeste din nou despre mantuirea adusa de Hristos prin cruce, timp in care se (face cu crucea de cate trei ori cate un semn mare al crucii in cele patru puncte cardinale. Aceasta ridicare a crucii se numeste propriu-zis "adorarea crucii" si in timpul ei se tamaiaza.
Dupa aceasta, credinciosii saruta sfanta cruce, dupa ce au sarutat-o toti clericii, si isi dau sarutarea pacii, unul altuia. Apoi incepe Sfanta Liturghie a Invierii, care se termina in jurul orelor 5 dimineata. Crucea folosita pentru slujba invierii este tinuta in altar pana la inaltare, pentru a putea fi vazuta de credinciosi, ea constituind simbolul lui Hristos, care a inviat din morti (Ea indeplineste deci functia simbolica a epitafului din bisericile de rit bizantin).
Biserica Ortodoxa Etiopiana, care face parte din acelasi grup de Biserici necalcedoniene, are de asemenea un ritual dezvoltat in ceea ce priveste sarbatoarea invierii Domnului. Slujba incepe aici sambata la ora 6, prin citirea din scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur, in care se vorbeste despre viata, patimile, moartea si invierea lui Hristos, dupa care se face rugaciunea de seara si o rugaciune catre Sfanta Fecioara Maria. Pana acum slujba este sustinuta numai de catre Dabtaras, care ar echivala cu cantaretii de la strana din Bisericile Ortodoxe de rit bizantin, dar care in Biserica Etiopiana au un rost special.
Dupa aceea, diaconul canta psalmul LXXVII, 71, iar credinciosii repeta dupa el, cantare care se executa de trei ori. Preotul citeste Evanghelia de la Matei, Marcu si Luca, dupa care cu o cruce (in mana zice catre credinciosi: "Hristos a inviat din morti", la care acestia raspund : "Cu marea putere dumnezeiasca". Se continua alternativ acest dialog intre preot si credinciosi. Preotul: "A legat pe Satan". Credinciosii : "A liberat pe Adam". Preotul : "Pace". Credinciosii: "De astazi inainte". Preotul : "S-a facut bucurie si pace". Dupa aceea preotul merge la (fiecare credincios in parte, repetand aceleasi formule de mai sus, credinciosii sarutand crucea pe care o are preotul in mana. Dabtaras canta apoi unele imne care descriu invierea Mantuitorului si care se incheie prin cantarea "Aliluia !"
La sfarsit, toti credinciosii spun unul dupa altul : "Astazi s-a facut bucurie, pentru ca Hristos a inviat". Pe la ora 1 , incepe Sfanta Liturghie, la care se citeste Evanghelia de la Ioan, ca si in Bisericile Ortodoxe de rit bizantin.
Tot in aceasta grupa mai amintim Biserica Ortodoxa Armeana, care ca si celelalte Biserici Ortodoxe necalcedoniene, are in practica sa o slujba foarte dezvoltata pentru serbarea Invierii Domnului. Si in aceasta Biserica, slujba invierii dureaza pana la ora zece noaptea de sambata spre duminica. Dupa tipicul Bisericii armene, slujba incepe in seara sambetei Patimilor, cu ceasurile 3, 6 si 9, dupa care urmeaza citiri din Vechiul Testament (Facere, Regi, Iesire si Daniil), la incheierea carora corul canta "Slavim si marim pe El in veci".
Pe la ora 8 seara incepe sfanta liturghie, dupa care se face procesiunea in timpul careia se canta "Astazi a inviat din morti", pe glasul I. La sfarsit toti credinciosii, incepand de la preot, isi spun unii altora "Hristos a inviat!"
Slujba invierii Domnului, asa cum se savarseste in Bisericile Ortodoxe Orientale necalcedoniene, prezinta o oarecare unitate, dar deosebirea dintre practica acestor Biserici si cea a Bisericii Ortodoxe de rit bizantin este evidenta.

Slujba Sfintelor Pasti in Biserica Romano-Catolica
Ca si in Bisericile Ortodoxe Orientale, si in Biserica Romano-Catolica, slujba legata de invierea Domnului ocupa toata noaptea de sambata spre Duminica. Aceasta slujba incepe seara la ora 10,30, si consta din urmatoarele etape :
1) Binecuvantarea focului nou, care se face in afara de biserica ;
2) Binecuvantarea candelei pascale, care reprezinta simbolul lui Hristos;
3) Intrarea in biserica, in care nu este aprinsa nici o lumina, cu candela pascala aprinsa, purtata de catre diacon. Prima data protosul aprinde lumanarea sa de la candela, apoi fac acelasi lucru toti clericii si credinciosii. Dupa aceea candela pascala este tamaiata si se canta "Exultetul" (Laus paschalis). Urmeaza citiri din Sfanta Scriptura (din Facere, Iesire, Isaia si Numeri), apoi se face prima parte a litaniei sfintilor. Dupa aceea se binecuvanteaza apa Botezului pentru tot anul, in care se amesteca Sfantul Mir si untdelemn pentru botez. Trebuie specificat aici ca teologia romano-catolica nu pune accentul in aceasta slujba pe serbarea invierii lui Hristos, ci toata slujba din noaptea Invierii este legata de botezul catehumenilor. Astfel ca Exultetul ca si aghiazma pentru botez, subliniaza simbolismul baptismal mai mult decat invierea Domnului.
Urmeaza lepadarile (exorcismele) si voturile unirii cu Hristos, in care se repeta lepadarile si voturile de la taina Sfantului Botez; in acest timp, toti credinciosii tin luminari aprinse. Aici este timpul pentru botez, daca cineva este pregatit. In Biserica Romano-Catolica se pastreaza aceasta veche traditie a Bisericii crestine de a se boteza catehumenii in noaptea Invierii. Dupa aceea se citeste partea a II-a a litaniei sfintilor si incepe Liturghia, in timpul careia se folosesc vesminte de culoare alba.
Slujba Pastilor in Biserica Anglicana de la Protestanti
Atat Biserica Anglicana, cat si Bisericile Protestante, nu au o slujba speciala pentru serbarea invierii Domnului. Totusi, serbarea Pastilor se oglindeste in practica acestor Biserici prin cateva cantari si citiri din texte scripturistice speciale.
Astfel, in Biserica Anglicana, in slujba de sambata seara pe langa rugaciunile obisnuite se mai citeste inca si o rugaciune speciala adresata Celui ce a inviat din morti. La aceasta slujba, Apostolul se citeste din I Petru III, 17 si Evanghelia din Matei XXVII, 57 sq. Tot asa, Duminica dimineata, se citesc rugaciuni speciale, prin care se preaslaveste biruinta lui Hristos prin invierea Sa si se cere in numele Lui invierea tuturor credinciosilor. Importanta data Pastilor in Biserica Anglicana se vede si din aceea ca, in aceasta Biserica nu se savarseste Cina Domnului decat in zilele in care se impartasesc credinciosii, in afara de care doar trei zile sunt obligatorii pentru savarsirea Sfintei Liturghii, intre acestea intrand si duminica Pastilor.
La Cina Domnului din Duminica invierii, in Biserica Anglicana, se folosesc rugaciuni speciale, apostolul fiind luat din Coloseni III, 1-7, iar Evanghelia din Ioan XX, ;1-1067. La sfarsit, credinciosii se saluta spunand unul altuia "Happy Easter to you".
Biserica reformata, nu are in practica sa o slujba speciala pentru invierea Domnului, dar in Duminica Pastilor, pe care toate Bisericile protestante o tin in aceeasi zi cu Biserica Romano-Catolica, sunt introduse in cult unele cantari si rugaciuni speciale, care subliniaza acest praznic. Biserica Reformata oficiaza in Duminica Pastilor aceeasi slujba din tot timpul anului; alegerea textelor scripturistice pentru aceasta slujba este lasata la latitudinea pastorului, totusi este recomandat ca ele sa fie in legatura cu invierea Domnului, din Vechiul sau Noul Testament.
Tot asa, textul pentru predica si predica sunt in legatura cu invierea Domnului. Cantarile stabilite pentru aceasta zi subliniaza evenimentul invierii Domnului. Biserica Luterana urmeaza aceleasi principii in slujbele sale legate de invierea Domnului. In aceasta Biserica se obisnuieste ca la Pasti masa altarului si diferite obiecte liturgice sa fie imbracate in panza alba, ceea ce pare a constitui o reminiscenta din ritul romano-catolic.
Daca Pastile au fost si sunt inca serbate la o data diferita in Bisericile crestine, odata cu aceasta s-a impus si o diversificare a practicilor liturgice legate de aceasta sarbatoare. Problema uniformizarii ori a stabilizarii datei Pastilor, care constituie una din preocuparile de interes general crestin, este pe drumul rezolvarii ei, prin aceea ca, majoritatea Bisericilor se resimt in urma acestei deosebiri si sunt deschise discutiilor ecumenice care ar putea aduce mult dorita unitate.
Cat priveste practica liturgica a serbarii Pastilor in diferitele Biserici crestine, nu se poate presupune acelasi lucru, desi nici in acest sens influentele si apropierile nu sunt excluse. Am remarcat la momentul oportun influenta pe care a exercitat-o practica unei Biserici asupra practicii altei Biserici, cum ar fi inrudirea intre unele lecturi scripturistice in Biserica Romano-Catolica si in Bisericile Vechi Orientale, sau folosirea unei imbracaminti de culoare alba in Biserica Romano-Catolica si in Biserica luterana. Nu este exclus ca in eventualitatea unei mai mari apropieri intre Biserica Ortodoxa rasariteana si Bisericile protestante, cultul acestora, atat de simplificat, sa se imbogateasca si sa-si insuseasca unele practici liturgice care s-ar potrivi cu structura sa".
Invierea Domnului a constituit inca de la inceput pentru cultul crestin o sarbatoare deosebita, de bucurie si de reimprospatare sufleteasca a credinciosilor si intensitatea cu care este si astazi practicata, cel putin in unele Biserici crestine, poate constitui o dovada a legaturii organice pe care aceste Biserici o au cu Biserica apostolica, in aceasta legatura este data garantia credintei ortodoxe, insusire de mare importanta pentru discutiile ecumenice ale vremurilor pe care le traim.
Parintele Aruppala Gheevarghis
www.crestinortodox.ro

La Pasqua cristiana

La Pasqua è un'importante festa cristiana che ricorda la Resurrezione di Cristo
Dal punto di vista teologico, la Pasqua odierna racchiude in se tutto il mistero cristiano: con la Passione, Cristo si è immolato per l'uomo, liberandolo dal peccato originale e riscattando la sua natura ormai corrotta, permettendogli quindi di passare dai vizi alla virtù; con la Resurrezione ha vinto sul mondo e sulla morte, mostrando all'uomo il proprio destino, cioè la resurrezione nel Giorno Finale, ma anche il risveglio alla vera vita; infine, vi è l'attesa della Parusia, la seconda venuta, che porterà a compimento le Scritture.
I cristiani hanno trasferito i significati della Pasqua ebraica nella nuova Pasqua cristiana, seppur con significativi cambiamenti, che le hanno dato un volto nuovo. Questo è facilmente visibile, mentre è più complicato determinare quando ciò è avvenuto e le sue modalità, considerando che hanno influito numerosi fattori. Il primo di questi è sicuramente il fatto storico: Gesù è morto in croce il giorno di Pasqua, come ci dicono i Vangeli. Inoltre, questo evento era visto come la realizzazione di quanto era stato profetizzato sul Messia. Ciò è più volte ribadito nella narrazione della Passione, durante la quale i quattro evangelisti fanno continui riferimenti all'Antico Testamento, e successivamente negli altri libri del Nuovo Testamento, come nella prima lettera ai Corinzi, dove Paolo scrive:
« Cristo morì per i nostri peccati secondo le Scritture, fu sepolto ed è resuscitato il terzo giorno secondo le Scritture »
L'accento si pone dunque sull'adempimento delle Scritture, per cui i giudeo-cristiani, seppur continuando, a festeggiare la Pasqua ebraica, dovettero immediatamente spogliarla del significato di attesa messianica, per poi superare anche il ricordo dell'Esodo, per rivestirla di nuovo significato, cioè la seconda venuta di Cristo ed il ricordo della Passione e Resurrezione. Il passaggio sembra essere chiaramente avvertito già da Paolo, quando, nella prima lettera ai Corinzi, scrive: «Togliete via il lievito vecchio, per essere pasta nuova, poiché siete azzimi. E infatti Cristo, nostra Pasqua, è stato immolato! Celebriamo dunque la festa non con il lievito vecchio, ma con azzimi di sincerità e verità». Alla Pasqua settimanale, la domenica, si aggiunse quindi anche la Pasqua annuale, il giorno più importante dell'anno, celebrato dai discepoli con la consapevolezza sempre più forte di aver istituito una festa nuova con nuovi significati.
 
Storia e origini della festa.
La Pasqua è una ricorrenza che ricorda la passione e la Resurezione di Cristo. Il giorno dei festeggiamenti è la prima domenica dopo i quaranta giorni di quaresima.
Il periodo che precede la Pasqua è costituito da quaranta giorni di pentenza e dal "trittico pasquale", in cui si celebra la passione di Gesù Cristo, il cui culmine è rappresentato dalla via crucis.
Secondo la tradizione cristiana, la Pasqua è la festa più importante, proprio perchè si celebra la resurezione di Gesù Cristo.
 
Alcune Tradizioni di Pasqua
Dal punto di vista dei festeggiamenti, senza considerare la celebrazione religiosa, la Pasqua si festeggia più o meno come il Natale, ma in questa festività esistono tre diversi simboli: l'agnello, che rimanda alla crocifissione di Gesù. Per quanto riguarda i dolci pasquali, la colomba e l'uovo di pasqua sono quelli più famosi, che si associano direttamente alla festività della Pasqua.

 

Duminica Floriilor

Floriile deschid pentru toti romanii ortodocsi ciclul sarbatorilor pascale, care se incheie o data cu Inaltarea lui Iisus (la 40 de zile de la Sarbatoarea Pastelui). Evocind intrarea Mintuitorului in Ierusalim calare pe asin, intimpinat de o multime cu flori si ovatii, Floriile reprezinta in acelasi timp o sarbatoare in care elementele crestine si cele precrestine se imbina in mod fericit, rezultind traditii si obiceiuri extrem de pitoresti.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Primirea triumfalã ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului, simţind că Însuşi Dumnezeu a venit în lume, Îl întâmpină cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

In biblie scrie ca in dimineata Floriilor,Mântuitorul împreună cu ucenicii săi se îndreptatu spre Ierusalim. Apropiindu-se de satul Betfage, în apropiere de Muntele Măslinilor, Iisus trimite doi dintre ucenicii săi, zicându-le: „Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea. Dezlegaţi-o şi aduceţi-o la mine” (Matei 21, 1-2). Domnul Hristos dorea să parcurgă distanţa până la Ierusalim, de aproximativ 2,5 km, călare pe mânzul asinei „pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată” (Luca 19, 30) spre a se împlini ceea ce s-a spus prin profetul Zaharia: „Spuneţi fiicei Sionului: iată, împăratul tău vine la tine blând şi călare pe asină şi pe mânz, fiul celei de sub jug” (Matei 21, 5).

În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele.

În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu.

Obiceiuri pagane de florii



• în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii, pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.

• Cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngropă sub brazdă.

•Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Deci, putem spune ca aceasta sarbatoare a Floriilor are o strabunica pagana. In vremuri demult apuse zeita romana Flora, zeita reinvierii naturii era sarbatorita la 28 aprilie prin ramuri inverzite simbolizand renasterea naturii. In zilele noastre insa , Floriile simbolizeaza intrarea Mantuitorului in Ierusalim, calare pe un asin si intampinat cu ramuri bogate si strigate de bucurie.

Domenica delle Palme

Con la Domenica delle Palme o più propriamente Domenica della Passione del Signore, inizia la solenne annuale celebrazione della Settimana Santa, nella quale vengono ricordati e celebrati gli ultimi giorni della vita terrena di Gesù, con i tormenti interiori, le sofferenze fisiche, i processi ingiusti, la salita al Calvario, la crocifissione, morte e sepoltura e infine la sua Risurrezione.
La Domenica delle Palme giunge quasi a conclusione del lungo periodo quaresimale, iniziato con il Mercoledì delle Ceneri e che per cinque liturgie domenicali, ha preparato la comunità dei cristiani, nella riflessione e penitenza, agli eventi drammatici della Settimana Santa, con la speranza e certezza della successiva Risurrezione di Cristo, vincitore della morte e del peccato, Salvatore del mondo e di ogni singola anima.
I Vangeli narrano che giunto Gesù con i discepoli a Betfage, vicino Gerusalemme (era la sera del sabato), mandò due di loro nel villaggio a prelevare un’asina legata con un puledro e condurli da lui; se qualcuno avesse obiettato, avrebbero dovuto dire che il Signore ne aveva bisogno, ma sarebbero stati rimandati subito.
Dice il Vangelo di Matteo (21, 1-11) che questo avvenne perché si adempisse ciò che era stato annunziato dal profeta Zaccaria (9, 9) “Dite alla figlia di Sion; Ecco il tuo re viene a te mite, seduto su un’asina, con un puledro figlio di bestia da soma”.
I discepoli fecero quanto richiesto e condotti i due animali, la mattina dopo li coprirono con dei mantelli e Gesù vi si pose a sedere avviandosi a Gerusalemme.
Qui la folla numerosissima, radunata dalle voci dell’arrivo del Messia, stese a terra i mantelli, mentre altri tagliavano rami dagli alberi di ulivo e di palma, abbondanti nella regione, e agitandoli festosamente rendevano onore a Gesù esclamando “Osanna al figlio di Davide! Benedetto colui che viene nel nome del Signore! Osanna nell’alto dei cieli!”.
A questa festa che metteva in grande agitazione la città, partecipavano come in tutte le manifestazioni di gioia di questo mondo, i tanti fanciulli che correvano avanti al piccolo corteo agitando i rami, rispondendo a quanti domandavano “Chi è costui?”, “Questi è il profeta Gesù da Nazareth di Galilea”.
La maggiore considerazione che si ricava dal testo evangelico, è che Gesù fa il suo ingresso a Gerusalemme, sede del potere civile e religioso in Palestina, acclamato come solo ai re si faceva, a cavalcioni di un’asina.
Bisogna dire che nel Medio Oriente antico e di conseguenza nella Bibbia, la cavalcatura dei re, prettamente guerrieri, era il cavallo, animale nobile e considerato un’arma potente per la guerra, tanto è vero che non c’erano corse di cavalli e non venivano utilizzati nemmeno per i lavori dei campi.
Logicamente anche il Messia, come se lo aspettavano gli ebrei, cioè un liberatore, avrebbe dovuto cavalcare un cavallo, ma Gesù come profetizzato da Zaccaria, sceglie un’asina, animale umile e servizievole, sempre a fianco della gente pacifica e lavoratrice, del resto l’asino è presente nella vita di Gesù sin dalla nascita, nella stalla di Betlemme e nella fuga in Egitto della famigliola in pericolo.
Quindi Gesù risponde a quanti volevano considerarlo un re sul modello di Davide, che egli è un re privo di ogni forma esteriore di potere, armato solo dei segni della pace e del perdono, a partire dalla cavalcatura che non è un cavallo simbolo della forza e del potere sin dai tempi dei faraoni.
La liturgia della Domenica delle Palme, si svolge iniziando da un luogo adatto al di fuori della chiesa; i fedeli vi si radunano e il sacerdote leggendo orazioni ed antifone, procede alla benedizione dei rami di ulivo o di palma, che dopo la lettura di un brano evangelico, vengono distribuiti ai fedeli (possono essere già dati in precedenza, prima della benedizione), quindi si dà inizio alla processione fin dentro la chiesa.
Qui giunti continua la celebrazione della Messa, che si distingue per la lunga lettura della Passione di Gesù, tratta dai Vangeli di Marco, Luca, Matteo, secondo il ciclico calendario liturgico; il testo della Passione non è lo stesso che si legge nella celebrazione del Venerdì Santo, che è il testo del Vangelo di s. Giovanni.
Il racconto della Passione viene letto alternativamente da tre lettori rappresentanti: il cronista, i personaggi delle vicenda e Cristo stesso. Esso è articolato in quattro parti: l’arresto di Gesù; il processo giudaico; il processo romano; la condanna, l’esecuzione, morte e sepoltura.
Al termine della Messa, i fedeli portano a casa i rametti di ulivo benedetti, conservati quali simbolo di pace, scambiandone parte con parenti ed amici. Si usa in molte regioni, che il capofamiglia utilizzi un rametto, intinto nell’acqua benedetta durante la veglia pasquale, per benedire la tavola imbandita nel giorno di Pasqua.
In molte zone d’Italia, con le parti tenere delle grandi foglie di palma, vengono intrecciate piccole e grandi confezioni addobbate, che vengono regalate o scambiate fra i fedeli in segno di pace.
La benedizione delle palme è documentata sin dal VII secolo ed ebbe uno sviluppo di cerimonie e di canti adeguato all’importanza sempre maggiore data alla processione. Questa è testimoniata a Gerusalemme dalla fine del IV secolo e quasi subito fu accolta dalla liturgia della Siria e dell’Egitto.
In Occidente giacché questa domenica era riservata a cerimonie prebattesimali (il battesimo era amministrato a Pasqua) e all’inizio solenne della Settimana Santa, benedizione e processione delle palme trovarono difficoltà a introdursi; entrarono in uso prima in Gallia (sec. VII-VIII) dove Teodulfo d’Orléans compose l’inno “Gloria, laus et honor”; poi in Roma dalla fine dell’XI secolo.
L’uso di portare nelle proprie case l’ulivo o la palma benedetta ha origine soltanto devozionale, come augurio di pace.
Da venti anni, nella Domenica delle Palme si celebra in tutto il mondo cattolico la ‘Giornata Mondiale della Gioventù’, il cui culmine si svolge a Roma nella Piazza S. Pietro alla presenza del papa.

Autore: Antonio Borrelli

 

Femeia-primăvara vieţii
8 Martie Ziua frumuseţii, a iubirii şi a devotamentului

 
Femeia este primăvara vieţii, este anotimpul care reuşeşte să topească într-o singură culoare toate nuanţele celor patru vârste. Există ca să dea naştere şi să facă să renască viaţa, să şteargă lacrimile copiilor, să aline suferinţa şi durerile bătrânilor, să iubească şi să trudească  până când poate să-şi împletească cuibul sub streaşina propiei case.
Asemenea primăverii, este însorită sau innourată, capiricioasă şi schimbătoare, caldă, proaspătă sau rece, ca o zi, ca un izvor sau ca o noapte de martie.
Poate fi frumoasă, dacă mugurii vieţii ei îmbobocesc şi apoi înfloresc pe ramurile unui copac voinic pe care singura şi-l alege, cu rădacinile adânc înfipte în pământul ţării lui, chiar şi atunci când destinul hotărăşte să trăiască departe de ea. Obrajii palizi se colorează în rozul florilor de măr, buzele şi sângele fură roşul intens al florilor de maci, în timp ce ea, femeia, visează libertatea câmpilui verde, lângă prispa casei sale, de unde să poată admira albul ghioceilor, pe care se vor rostogoli nuanţele celor patru anotimpuri, până când vor deveni steluţele îngheţate ale zăpezii veşnice.
Se spune că nu există femei urâte iar eu cred în vorba această care ascunde înţelepciunea populară.Sunt doar chipuri veştejite de tristeţe, de necazuri, de greutăţi, femei care nu mai reuşesc să înfrunte viaţa, nu ştiu sau nu mai au puterea să-şi coloreze chipul cu frumuseţea unui zâmbet, a unui gând bun, a unei fapte importante pentru ea sau pentru ceilalţi, sau cu farmecul iubirii... Iubirea este culoarea preferată a femeii: ea pictează viaţa celor din jur în cele mai calde şi pastelate culori, dacă mărul din care a gustat este roşu, sănătos şi nu-şi pierde niciodată jumătatea.
Femeia poate părea şi urâtă, ca o primăvară în care în locul unei binemeritate ploi hrănitoare, izbucneşte furtuna cu tunetele şi fulgerele unei veri prea fierbinţi, o primăvară în care ninge cu fulgi reci şi târzii peste florile pomilor, scuturându-le timpuriu parfumul petalelor; un anotimp prea umed, ca lacrimile, care face să crească buruienile la colţul drumului. Femeia nu este o buruiană, este o plantă folositoare, o floare care are nevoie de soare, de căldură, de lumină, de protecţie fără a fi sufocată, de iubire, ca să crească, căci doar aşa va răspândi în jurul ei razele soarelui vieţii, pentru că femeia este viaţa însăşi dacă El, Bărbatul, o ajută să trăiescă şi să muncească în demnitate, dacă o iubeşte şi o protejează  necondiţionat, cu intensitatea simţurilor sale, dincolo de prejudecăţi, mentalităţi, orgolii.
Iată de ce ziua de 8 Martie este pentru români o adevărată sărbătoare a florilor. Este ziua în care bărbaţii sărbătoresc  fetele şi femeile de toate vârstele, le aduc în dar florile primăverii,  ale iubirii şi ale stimei. Lângă ele aşează, de cele mai multe ori, un dar cu grijă ales, de la cele mai simple, simbolice, până la cele mai preţioase, pentru că fiecare barbat îşi vede femeile iubite în felul său. Uneori, stinghere, femeile îşi fac mici daruri simbolice şi între ele, chiar dacă acest obicei nu este caracteristic tradiţiei româneşti. Dar cum să nu dăruieşti ceva în această zi specială  mamelor, bunicilor sau celor mai dragi sau mai preţioase colege de serviciu!?
Cine ştie, poate că aşa a vrut viaţa, să fie ştearsă, fără să fie uitată,
tragica zi de 8 martie, 1908, în care îşi are originea această sărbătoare, când la New York, în  Statele Unite, în timpul unei greve la o fabrică textilă, au murit arse de vii, 129 de femei militând pentru drepturile lor la locul de muncă.
Să nu uităm deci, că a sărbători femeile  înseamnă, înainte de toate, a le dărui stima, respectul şi  demnitatea pe care le merită , pentru a putea fi ele însele cele mai frumoase flori în buchetul vieţii...
 
Marilena Rodica Chireţu
( Articol scris şi publicat şi în ziarul “2Duerighe”Roma)

La donna- la primavera della vita
8 Marzo, la Festa della bellezza, dell’amore e della devozione..



La donna è la primavera della vita., è la stagione che riesce a sciogliere in un solo colore tutte le sfumature delle quattro età.Esiste perché faccia nascere e rinascere la vita, perché asciughi le lacrime dei bambini, per far addolicire la sofferenza e il dolore dei vecchi, per amare e affaticare fin quando possa far intrecciare il suo nido, sotto la gronda della propria casa.
Come la primavera stessa, è soleggiata o annuvolata, capricciosa e mutevole, calda, fresca oppure fredda, come un giorno, una sorgente o come una notte di marzo.
Può essere bella, se i boccioli della sua vita sbocciano e poi fioriscono sui rami di un albero forte che da sola lo sceglie, con le radici profondamente attaccate alla terra del suo paese, anche allora quando il destino decide di vivere lontano da esso. Le guance pallide si colorano nel roseo dei fiori di melo, le labbra e il sangue rubano il rosso intenso dei fiori di papavero, mente lei, la donna, sogna la libertà del campo verde, presso la terrazza della sua casa, da dove possa ammirare il bianco dei bucaneve, sul quale rotoleranno tutte le sfumature delle quattro stagioni, fin quando diventeranno le stelline aghiacciate della neve eterna.
Si dice che non esista donna brutta ed io ci credo in questo detto che nasconde la saggezza popolare. Ci sono soltanto dei volti sfioriti dalla tristezza, dai guai, dalle difficoltà, donne che non riescono più ad affrontare la vita, non sanno o non hanno più la forza di colorare il proprio volto con la bellezza di un sorriso, di un bel pensiero, di un fatto importante per loro o per gli altri, oppure con il fascino dell’amore...L’amore è il colore preferito della donna: lei dipinge la vita di quelli che la circondano nelle più calde e pastellate sfumature, se il melo del quale ha assaggiato è rosso, sano e non perde mai la sua metà.
La donna può sembrare anche brutta, come una primavera durante la quale al posto di una benmeritata pioggia nutriente, scoppia una tempesta con i tuoni e i fulmini di un’estate troppo ardente, una primavera in cui nevica con fiocchi freddi e tardi sui fiori degli alberi da frutta, scuotando prima del tempo, il profumo dei petali; una stagione troppo umida, come le lacrime, che faccia crescsre le erbacce all’angolo della strada.La donna non è un’erbaccia, è una pianta utile, un fiore che ha bisogno di sole, di calore, di luce, di protezione senza essere soffocata, per crescere e far crescere, e solo così diffonderà intorno a sè i raggi del sole della vita, perché la donna è la vita stessa, se Lui, l’Uomo, l’aiuta a vivere e a lavorare in dignità, se l’ama e la protegge non condizionatamente, con l’intensità dei suoi sensi, al di là dei pregiudizi, delle mentalità, degli orgogli.
 
Ecco perché il giorno di 8 Marzo è per Romeni una vera festa dei fiori.E’ il giorno in cui sono festeggiate le fanciulle e le donne, portando a loro in regalo i fiori della primavera , dell’amore e della stima.Accanto, ci mettono, il più delle volte, un regalino con premura scelto, dai più semplici, simbolici, fino ai più preziosi, perché ciascun uomo vede le donne amate nel proprio modo
Talvolta, timidamente, le donne si fanno reciprocamente dei piccoli doni simbolici, anche se quest’abitudine non appartiene alla tradizione romena.
Ma come fare a non regalare qualcosa in questo giorno speciale alle mamme, alle nonne o alle colleghe di lavoro?!
Chi sa, forse così ha voluto la vita perché sia cancellato, ma non dimenticato, il triste ricordo del 8 marzo 1908, l’origine di questa festa, giorno in cui, a New York, negli  Stati Uniti, durante uno scioppero ad una fabbrica tessile, morirono bruciate da vive 129 donne, mentre militavano per i loro diritti al posto del lavoro.
 
Non dimentichiamo dunque, che festeggiare le donna significa, prima di tutto, donnare a loro la stima, il rispetto, la dignità che le meritano, perché solo così loro stesse potranno essere dei veri fiori nel mazzo della vita.
Marilena Rodica Chireţu

Primavara la români
1 Martie- marţişor

Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. 
Tradiţia mărţişorului este o moştenire de la strămoşii noştri, romanii. Cuvântul "mărţişor" are origini latine şi este numele popular al lunii martie. In zilele noastre, mărţişorul este un simbol al primăverii care va să vină. Oamenii oferă cu multa plăcere de 1 Martie mărţişoare celor pe care îi iubesc sau ca expresie a admiraţiei lor, ca respect şi stima. Sunt oferite în exclusivitate fetelor şi femeilor.
Mărţişorul este o sărbătoare specific românească care celebrează venirea primăverii. In aceasta zi, se oferă persoanelor de sex feminin apropiate mărţişoare,cu valoare simbolică a iubirii şi bucuriei venirii primăverii. Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc. Ele sunt formate în mod tradiţional dintr-o fundiţă roşie cu alb, la care se adaugă diferite simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, inimă. Acest simbol este purtat la vedere o săptămână sau două.
 
 
 

8 Martie- Ziua Femeii

Originile sarbatorii de 8 Martie se regasesc in indepartatul an 1908, cand, cu putine zile inainte de aceasta data, la New York, muncitoarele din industria textila a bumbacului au facut greva pentru a protesta fata de grelele conditii in care erau constranse sa munceasca.
In zilele noastre, Ziua Femeii este foarte asteptata, asociatiile de femei organizeaza manifestari si conferinte pe aceasta tema, cautand sa sensibilizeze opina publica asupra conditiei acesteia, dar este asteptata si de florari care vand cantitati insemnate de buchetele de mimoze, devenite in Italia simbolul acestei sarbatori.
In Romania 8 Martie este, in acelasi timp, ziua femeii si a mamei.Barbatii si baietii daruiesc persoanelor dragi de sex feminin, flori si obiecte simbolice sau pretioase.Se prefera florile de primavara cum sunt ghioceii, zambilele, narcisele, lalelele etc.

Sfantul Iosif (19 martie)- Ziua tatalui (in Italia)

In traditia populara, Sfantul Iosif, sotul Fecioarei Maria, este sfantul ce protejeaza saracii si pe cei singuri. In aceasta zi, sunt amintiti cei doi tineri soti, singuri intr-o tara straina, asteptand nasterea Copilului lor, in timp ce li se refuza un adapost pentru ca mama sa nasca. Acest fapt violeaza doua sfinte principii: al ospitalitatii si al iubirii familiale.
Sfantul Iosif este celebrat in multe regiuni ale Italiei, fiind organizata o petrecere speciala. Astfel, in unele zone ale Siciliei, pe 19 Martie al fiecarui an, se obisnuia sa fie invitati saracii la masa  Sfantului Iosif.Cu acest prilej, preotul binecuvanta masa, iar saracii erau seviti de stapanul casei. In unele orase masa era organizata in biserici.
Sarbatoare de 19 Martie este asociata si manifestarilor specifice, care se regasesc cate un pic in toata Italia. Astfel, sarbatoare Sfantului Iosif coincide cu sfarsitul
Intr-adevar, cu sarbatoarea Sfantului Iosf se saluta definitiv iarna si incepe sa se simta parfumul primaverii, astfel incat sarbatorile anotimpurilor si anticile ritualuri se contopesc in bucuria si devotamentul crestinilor.
In Italia, pe 19 Martie se sarbatoresc si toti taticii.In Romania, tara preponderent ortodoxa, nu exista aceasta sarbatoare.
I Romeni festeggiano l'arrivo della primavera in un modo unico, all' inizio del mese di marzo. La tradizione del "martzisor" è ereditata dai nostri avi, Romani. La parola "martzisor" ha origini latine e viene dal nome popolare del mese di marzo. Oggidì è un simbolo della primavera che sta per arrivare. La gente offre piacevolmente, in occasione del 1 Marzo, "martzisoare" a queli che vogliono bene, come espressione della loro ammirazione, come rispetto e stima, specialmente alle ragazze e alle donne.
 
La  Festa del “Martisor” è specifica alla tradizione romena e celebra l’ arrivo della primavera.Le persone di sesso femminile ricevono questi piccolissimi oggetti perché si considera che portino felicità e fortuna.Sono formati di un fioccho di filo bianco- rosso di seta, al quale si aggiungono, generalmente, simboli tradizionali: trifoglio, ferretto, spazzacamino, cuore ecc.Questi piccoli oggetti si indossano per una- due settimane.

8 Marzo- la Festa della Donna

Le origini della festa dell'8 Marzo risalgono al lontano 1908, quando, pochi giorni prima di questa data, a New York, le operaie dell'industria tessile Cotton scioperarono per protestare contro le terribili condizioni in cui erano costrette a lavorare.
Ai giorni nostri la festa della donna è molto attesa le associazioni femminili organizzano manifestazioni e convegni sull'argomento, cercando di sensibilizzare l'opinione pubblica sui problemi che pesano ancora oggi sulla condizione femminile, ma è attesa anche dai fiorai che in quel giorno vendono una grande quantità di mazzettini di mimose, divenute il simbolo di questa giornata in Italia.
In Romania, l' 8 Marzo è, nello stesso tempo, la festa della donna e della madre. Gli uomini ed i ragazzi regalano fiori ed oggetti simbolici o preziosi alle persone care di sesso femminile. Si preferiscono i fiori di primavera come sono i bucanevi, i giacinti, i narcisi, i tulipani ecc.
Il fiore simbolo dell'8 marzo è stato inventato in Italia, esattamente nel 1946. L'Udi (Unione Donne Italiane) stava preparando il primo "8 marzo" del Dopoguerra, e si pose il problema di trovare un fiore che potesse caratterizzare visibilmente la Giornata. C'era il precedente del garofano rosso per la festa del lavoratori il Primo maggio, che come simbolo aveva sempre funzionato bene, soprattutto negli anni del fascismo, durante i quali metterselo all'occhiello era un segnale  inequivocabile, e non privo di rischi. 
Alle giovani donne romane piacquero quei fiori gialli profumatissimi, che avevano anche il vantaggio di fiorire proprio nel periodo giusto e non costavano  tantissimo. 
Quindi la scelta della mimosa non ha un significato recondito, ideologico o quant'altro. Fu una scelta semplice e casuale, ma indovinata, un'idea di grande successo, visto che è rimasta stabile fino ai nostri giorni. Si offre alle ragazze, alle mogli e alle amiche, alle impiegate nei luoghi di lavoro e alle mamme. E' un dono che viene fatto non solo dagli uomini, ma si usa regalarsela anche fra donne. E oltre ad essere un fiore profumatissimo e durevole, lo si trova l'8 marzo come "logo" di tanti manifesti, cartoline e copertine di giornali. 
Una tragedia è all'origine della festa della donna.
Non vi siete mai chiesti perchè la festa della donna cade proprio l'8 marzo? Questa data ricorda una terribile tragedia, avvenuta l'8 Marzo 1908, a New York, negli Stati Uniti. Si tratta di una tragedia dove morirono 129 donne, le operaie della fabbrica tessile "Cotton" avevano deciso di scioperare per protestare contro le pessime condizioni in cui erano costrette a lavorare in cambio di pochi dollari. Il proprietario, esasperato ed impazzito, dopo alcuni giorni di sciopero e precisamente l'8 Marzo diede ordine di chiudere i cancelli e sbarrare le porte della Fabbrica, poi fece appiccare il fuoco e nell'incendio tutte le donne morirono arse vive. Negli anni che seguirono, in ricordo della tragedia, e precisamente l'8 Marzo venne istituita la festa delle donna, inizialmente solo in America ma poi anche in Europa quando le donne cominciarono a ribellarsi ed a combattere per i loro diritti. Ricordati delle donne, della tua fidanzata e della tua mamma, nel giorno della loro festa. Invia un biglietto d'auguri con immagini di mimose per la festa delle donne.

San Giuseppe (19 Marzo)- La Festa del Papà

 

Nella tradizione popolare, San Giuseppe, sposo della Vergine Maria, è il santo protettore dei poveri e dei derelitti.  In questo giorno, si ricorda la sacra coppia di giovani sposi, in un paese straniero ed in attesa del loro Bambino, che si videro rifiutata alla richiesta di un riparo per il parto.
Questo atto, che viola due sacri sentimenti: l'ospitalità e l'amore familiare, viene ricordato in molte regioni con l'allestimento di un banchetto speciale. Così, in alcuni paesi della Sicilia, il 19 marzo di ogni anno, si usava invitare i poveri al banchetto di San Giuseppe. In questa occasione, un sacerdote benediva la tavola, ed i poveri erano serviti dal padrone di casa.  In alcune città, il banchetto veniva allestito in chiesa.
La festa del 19 marzo e la celebrazione di San Giuseppe coincide con la fine dell'inverno ed è sovrapposta ai riti di purificazione agraria. E' infatti con la festa di San Giuseppe che si saluta definitivamente l'inverno e si comincia a sentire il profumo della primavera, così le vicende stagionali e gli antichi riti si uniscono con la festosità e la devozione dei cristiani. In Italia, il 19 Marzo, si festeggiano anche tutti i papà. in Romania, paese prevalentemente ortodosso, questa festa non esiste.
 

Conform unei îndepărtate tradiţii care îşi are originile în vremea dacilor, Dragobetele ar fi fost un tânăr vioi şi impetuos, diferit de blândul Valentin. Se spune că ar fi fost fiiul Babei Dochia, o celebra făptură din mitologia românească, fiica regelui dac Decebal, de care s-ar fi îndrăgostit cuceritorul provinciei romane Dacia, Traian. Urmărită de trupele romane, ea s-ar fi refugiat pe muntele sacru Ceahlau, împreună cu turma sa de oi.Pentru a scăpa de mânia romanilor, Sfânta Fecioară ar fi transformat-o înt-o grămadă de stânci.
Mai sunt însă, şi alte variante ale legendei despre Baba Dochia, mama lui Dragobete, Prinţul Român al iubirii, protectorul acesteia, entitate magică similară lui Eros şi lui Cupidon.
 
Pe 24 februarie,tinerii sărbătoresc trezirea naturii la viaţă, urmând exemplul păsărelelor care nu migrează şi care în această perioadă se împerechează pentru a avea pui. Tot aşa, tinerii şi tinerele se curtează în cele mai diverse forme, de la cele mai rustice şi tradiţionale, până la cele mai moderne, cu gândul sau cu superstiţia că doar aşa se vor bucura tot anul de farmecul adevăratei iubiri.
Din acest punct de vedere, sărbătoarea în oraş este diferită de cea de la ţară unde, din fericire, mai dăinuie încă, frumoase tradiţii, dintre care obiceiul  de a strânge şi a topi ultima zăpadă pentru a spăla faţa şi părul sau aceea de a merge împreună prin păduri pentru a culege şi a dărui primele flori ale primăverii: ghioceii şi toporaşii. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale de sărbătoare,  tinerii îşi dau întâlnire în faţa bisericii din sat pentru a merge apoi veseli să culeagă flori, furând din când în când câte un sărut fetei alese din atâtea tinere frumoase.
După cum păsărelele „se logodesc” în ziua de Dragobete, tot aşa tinerii îşi caută perechea. Însuşi numele cu o îndepărtată origine slavă înseamnă a fi drag cuiva.
Şi persoanele mature sau în vârstă sărbătoresc pentru că tradiţia spune că numai aşa le va merge bine tot anul şi nu se vor îmbolnăvi.
Apoi, este momentul în care încep să pregătească livada,  grădina şi animalele pentru o nouă primăvară..
Marilena

La festa del Dragobete.

Seconda la più remota tradizione che risale dai tempi dei Daci, Dragobete fosse stato un giovane vivace e impetuoso, diverso dal mite Valentino. Si dice che fosse stato il figlio della vecchia Dochia, una celebre creatura della mitologia romena, la figlia del re daco Decebalo, della quale si fosse innamorato il conquistatore della provincia romana Dacia, Traiano. Seguita dalle truppe di Traiano, Dochia si fosse nascosta sul monte sacro Ceahlau, insieme al suo gregge di pecore. Per sfuggire alla rabbia romana, la Santa Vergine è stata trasformata in un mucchio di rocce.

Ci sono però, anche altre storie sull’esistenza della Vecchia Docchia, la madre di Dragobete, il Principe Romeno dell’amore, entità magica simile ad Eros oppure a Cupido.

Il 24 febbraio, i giovani festeggiano il risveglio della natura alla vita, seguendo l’esempio degli uccellini non migratori che, in questo periodo, si accoppiano per avere dei pulcini. Sempre così,  le giovani e i giovani si corteggiano in diverse forme, dalle più rustiche e tradizionali, fino alle più moderne, con il pensiero o con  la superstizione che solo così godranno per tutto l’anno il fascino del vero  amore.

Da questo punto di vista, la festa in città e diversa da quella in campagna dove vivono ancora, felicemente, delle belle tradizioni, tra le quali l’abitudine di conservare l’ultima neve sciolta per lavare il viso e i capelli oppure andare insieme per i boschi a raccogliere e regalare i primi fiori: i bucaneve e le violette. Vestiti di costumi tradizinali da festa, i giovani di danno appuntmento davanti alla chiesa del paese e poi se ne vanno  allegri per raccogliere dei fiori, rubando di quando in quando un bacio alla fanciulla scelta fra tante belle ragazze.

Così come gli uccellini si „fidanzano” il giorno di Dragobete, sempre così i giovani si cercano la loro coppia. Il nome stesso di remota origine slava significa proprio voler bene a qualcuno, dalla parola drag, draga (dragu ) che significa caro,’ a.
Anche le persone mature e anziane festeggiano  perché la tradizione dice che solo così saranno prottete e non si ammaleranno lungo l’anno. Poi, è il momento in cui cominciano a preparare il frutteto, il giardino e il bestiame per la nuova primavera.
Marilena


Sfântul Valentin

Sfântul Valentin, sau Valentin von Terni este un martir declarat ca sfânt al creştinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna (azi: Terni Italia). El a fost condamnat la moarte şi executat pe 14 februarie 269, din cauza credinţei lui.
A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiţi, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiţilor.
 

Legenda

Odată era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit şi a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaţilor lui nu au vrut să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că bărbaţi voiau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor în loc să se lupte pentru el.
Claudiu a găsit o soluţie pentru această problemă. A decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbaţi să meargă la război şi să lupte ca nişte adevăraţi soldaţi.
Valentin, care era un preot, credea că oamenii trebuiau să se căsătorească. Astfel el a căsătorit în secret cupluri. El făcea cununiile în locuri secrete, deci împăratul nu-l putea găsi.
Dar el l-a găsit. Valentin a fost arestat şi adus în faţa împăratului. Lui Claudiu i-a plăcut de Valentin şi a crezut că este un om tânăr şi înţelept. L-a încurajat să renunţe la creştinism şi să devină un soldat roman. Valentin a refuzat. El a fost întemniţat şi condamnat la moarte. Până în ziua execuţiei, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi şi le-a semnat scriind "Adu-ţi aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil ucis pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Totuşi este necunoscută data datorită faptului că nu se ştie dacă legenda este adevărată dar este oricum o poveste frumoasă. Nu există dovezi pentru a arăta dacă această poveste este adevărată sau nu dar oricum ziua de Sfântul Valentin este celebrată în onoarea sa.
Sursa: ro.wikipedia.org

La Leggenda di San Valentino

A Roma, nel 270 D. C il vescovo Valentino di Interamna, amico dei giovani amanti, fu invitato dall'imperatore pazzo Claudio II e questi tentò di persuaderlo ad interrompere questa strana iniziativa e di convertirsi nuovamente al paganesimo. San Valentino, con dignità, rifiutò di rinunciare alla sua Fede e, imprudentemente, tentò di convertire Claudio II al Cristianesimo. Il 24 febbraio, 270, San Valentino fu lapidato e poi decapitato. La storia inoltre sostiene che mentre Valentino era in prigione in attesa dell'esecuzione, sia "caduto" nell'amore con la figlia cieca del guardiano, Asterius, e che con la sua fede avesse ridato miracolosamente la vista alla fanciulla e che, in seguito, le avesse firmato il seguente messaggio d'addio: " dal vostro Valentino, " una frase che visse lungamente anche dopo la morte del suo autore...".
myspace layouts codes