Moto:

Pământul se roteşte
în jurul axei sale,
timpul se împodobeşte
cu rochia-i de petale,

cu flori si rândunele,
căci ne-ncălzeşte iară
şi-n nopţile cu stele
 frumoasa primăvară.

Se mai roteşte o dată
şi vara e la mare
cu un colac înoată ,
copiii stau la soare
căci apa-i agitată.

Apoi soseşte toamna
în frunze îmbrăcată,
bogată este doamna
de fructe sărutată.

Când soarele trăieşte
departe in larga zare
iarna se cuibăreşte
şi frigul este mare.

Sunt anotimpuri care
timpul  îl împletesc,
sunt patru pe-o cărare,
copiii le iubesc.

Nu-i timp mai luminos
în  pacea armoniei,
căci e cel mai frumos
anotimpul copilăriei.

Primăvară, strop de rouă

Dimineaţa s-a trezit
într-un strop timid de rouă
şi departe a zărit
primăvara-n haină nouă.

Şiruri lungi de rândunele
cerul albastru au brăzdat
să o întâmpine şi ele
la căsuţa lor din sat.

Nici pădurea ni-i străină
de o veste aşa mare,
din frunziş însă suspină
ghiocelul stând la soare.

Primăvară strop de rouă
pe obrajii de copii,
vino să trezeşti când plouă
basmul frunzelor târzii!

Primăvara

Soarele se trezeşte,
căldura o dezgheaţă,
si frigul amorţeşte
pe ramuri şi pe faţă.
Un cant de păsărele
in cuiburi se împleteşte,
timid, prin rămurele,
o raza străluceşte
si pajişti înverzesc,
iar florile în culori
iubirea dăruiesc,
buchete de splendori.

S-a întins vara la soare…

S-a întins vara la soare,
căci e cuibul ei fierbinte,
soarbe apa de izvoare
ca răcoarea s-o alinte.

Plaja-i plină de copii
îmbrăcaţi în bronzul verii,
şi-au adus şi jucării
ca să-i prindă ceasul serii.

Marea fremătă în valuri,
scaldă trupuri arămii,
dar un val loveşte-n maluri
şi-i stropeşte pe copii.

Şi atunci, să se răzbune,
lasă marea să se joace
şi gândesc cum pot să-i fure
spuma ce la ţărm o face.

 Vara

Vara s-a  bronzat la soare,
valurile cânta marea,
muntele respira o boare,
cerul şi-a aprins splendoarea.

Zâmbesc brazii printre ramuri,
parfumând izvoarele,
şi-n pădure printre aburi,
străluceşte soarele.
Pasărea spre cer se-avântă
în lumina orbitoare,
peştele în val se-aruncă
fie apa cât de mare !

Stă toamna pe-un dovlecel…

Stă toamna pe-un dovlecel
şi priveşte-n depărtare
unde plânge un purcel
 că nu are de mâncare.

În coteţ s-a cuibărit
şi-a gândit cu supărare
că degeaba a tânjit
la dovleacul ca un soare.

Toamna stă şi în livadă
şi adună merele,
doar o frunză stă să vadă
cum umple panerele.

Dealurile rumenite
de focul culorilor
stau pe frunzele vrăjite
în mireasma viilor.

- Chiar acolo, o să merg,
ca să pot şi eu să gust
în loc de dovleacul bleg,
cel puţin un pic de must!

Iarna

Iarna, visul de mătase
îl întinde peste munţi,
cuibărită  stă pe case,
pomii au ţurţuri cărunţi.

Zarva mare de la şcoală
în vacanţă a plecat,
cărţile le-aruncă în poală,
Vasilică pleacă în sat.

S-a culcat devreme aseară
şi-a visat că ploaia a stat,
că afară  ninge iară
şi fulgii le-au sărutat.

Visul nopţii se sfârşeşte
când băiatul s-a trezit,
mama dulce îi zâmbeşte
şi-i urează „Bun venit!”

Florile –
O minune în petale.

O brânduşă dolofană

O brânduşă dolofană,
cu obrajii întinşi la soare,
sta pe-o pajişte montană
bosumflată pe o floare
care i-a făcut o rană
pe o frunză ce o doare.
În hăinuţa-i colorată
în nuanţa câmpului
când şi vara e sculată
din somnul pământului,
tot aşteaptă cu ardoare
o fetiţă să sosească,
s-o pună de sărbătoare
în cosiţa ei frumoasă
şi s-o ia la ea acasă.

Pe un fir de garofiţă

Pe un fir de garofiţă
s-a oprit un gândăcel
să privească-n poieniţă
cum adună-un băieţel
un buchet de romaniţă.
Se întreabă cu mirare:
„Ce-o să facă cu el oare!?”
Şi-ncepu apoi să zboare.
Iute a trecut şi vara
şi-n poiana colorată
gândăcelu-i supărat
că nu-i cald ca altădată,
a răcit în gât un pic,
că e frig şi el e mic.

Dar băiatul, cu răbdare,
îi dă ceai să bea pe care
l-a făcut din romaniţă
 că e multă-n  poieniţă.

Notă:
Romaniţa- muşeţelul =plantă medicinală

La fereastra cu culori

Seara, pun în ghiozdănel
cărţi, caiete şi-un penar,
îl pun şi pe motănel,
tata mi l-a dat în dar.

Dimineaţa mă trezesc,
mă îmbrac cu nerăbdare
şi la şcoală apoi pornesc,
că de-acum sunt şi eu mare.

Scriu, citesc şi desenez,
apoi mă întorc acasă,
şi pe unde navighez,
că acum mama mă lasă.

Mai intru într-o poveste,
mă mai joc cu un voinic,
mai primesc şi eu o veste,
dar nici poşta n-are plic.

La fereastra cu culori,
doar o oră mă mai lasă,
 mă-nroşesc la ochişori;
Dar ce bine că-i în casă!

Notă:
Fereastra cu culori= calculatorul

Laleaua-i o simfonie

Astăzi florile trăiesc
ziua lor de sărbătoare,
la oglindă se gătesc
să nu uite vreo culoare.

Primăvara le zâmbeşte
într-un vers de poezie,
iar laleaua ne vesteşte
că mai scrie o simfonie.

Toată strada se pictează
în culori de primăvară,
iar fetiţele dansează
în rochiţele de seară.

Grădiniţa cu pitici

Într-un parc pentru cei mici,
se înalţă printre flori
grădiniţa cu pitici
îmbrăcată în culori.

Pare-o zână fermecată,
căci copiii îi primeşte
într-o lume minunată,
ca o foaie de poveste.

Dimineaţa când sosesc,
 la măsuţe se aşează,
jucăriile zâmbesc
până când ei desenează.

.
Dulăpiorul este plin
de  avioane, maşinuţe,
dar şi păpuşele sunt
ce le cântă-n cutiuţe.

Este plină grădiniţa
de copii cu ochi isteţi,
le auzi din zori guriţa
sunt fetiţe şi băieţi
care-nvaţă să se joace
fără gălăgie mare,
alfabetul cum se face
e la mare căutare.

Să te joci, este frumos,
să înveţi, e de folos;
de aceea şi cei mici
sunt piticii cei voinici.

La căsuţa din pădure

La căsuţa din pădure
mă aşteaptă doi pitici,
Alba ca Zăpada spune
că mai vine şi-un arici.
Din pădure au plecat
să mă-ntâmpine pe mine,
căci povestea au uitat
şi nu ştiu dacă mai vine
prinţul fata să salveze
când din măr muşcă o dată;
eu aş vrea doar să viseze,
să n-o ucidă pe fată
regina cea îngâmfată.
Şi cu ghemul de arici
am să chem şi alţi pitici
ca să schimb povestea toată,
că nu mai plâng altădată.

Noaptea vine printre case

Noaptea vine printre case,
ochişorii îi închide,
cu sărutul de mătase
poarta visului deschide.

Luna cerul luminează,
merg copiii să se culce,
iar steluţele veghează
somnul să le fie dulce.

Cartea o ora a aşteptat
să o închidă băieţelul,
ursuleţu-i supărat
că nu i-a pus cojocelul.

Mama însă le-a şoptit
că micuţu-a adormit;
aşa că or să-şi spună
singurele:”Noapte bună!”

Pe un arc de curcubeu

Pe un arc de curcubeu
stau culorile împreună,
le-aş  pune-n penarul meu
să nu vină vreo furtună.

Dar nu vor să stea-n penare
şi departe s-au tot dus:
pe câmpuri e o cicoare
unde albastrul s-a ascuns.

Rozul mărul îl visează
primăvara în livadă,
violetul  parfumează
viorelele-n  poiană.

Roşul macul l-a pictat,
iar în floarea soarelui
galbenul s-a aşezat
dând culoare lanului.

Vara pomii îi îmbracă,
în culoarea  frunzelor
şi cu verdele se joacă
în poiana soarelui.

Iarna albul îl aduce
pe culmile munţilor
pe zăpadă să se culce
crengile brăduţilor.

Doar în toamnele târzii
plânge ursul în pădure
printre ramuri maronii;
s-au cules negrele mure.

Dar culorile sunt multe;
cum să fac să le adun?
Fiindcă nu vor să m-asculte
astăzi mamei o să-i spun

să îmi cumpere-o cutie
în care să le aşez;
curcubeul pe hârtie
cerul să îl  colorez.

Mama este doar o floare 

Mama este doar o floare
din buchetul de culori,
este albinuţa care
îţi dă aripi ca să zbori.

Mama este melodia
în corul furnicilor,
este zâna care scrie
fabula tăticilor.

Cu răbdare şi putere
ne dă gust, ne dă culoare,
este fagure de miere,
muşuroiul ce nu doare.

Moş Crăciun nu se topeşte

Cade iarna peste dealuri,
peste barba Moşului,
şi albeşte lângă maluri
gheaţa pârâiaşului.

Moş Crăciun  priveşte –n apă
teamă  îi este că se-neacă,
lasă sania şi pleacă,
căci din drum n-o să se-ntoarcă.

O lumină-n depărtare
îi înveseleşte faţa
doar piciorul îl mai doare
când păşind a spart şi ghiaţă

Dar nimic n-a mai simţit
copiii l-au ajutat
şi-n căruţă l-au suit
să-l ducă la ei în sat.

Jucării a împărţit,
Sfaturi fiecăruia în parte,
Unii s-au mai cuminţit,
alţii au mai cumpărat o carte.

Uite aşa timpu-a trecut,
vremea s-a mai încălzit,
Moşul bine-a petrecut
ascultând câte-o poveste.

Primăvara se zăreşte
la fereastră-n depărtare,
Moş Crăciun nu se topeşte
că-i făcut din lăcrămioare.

Cine-i oare, cine-i oare?
E iubirea ce nu moare
şi plânge doar în petale.

Pufuleţul cântăreţ 

Am acasă un canar
galben ca un strop de soare,
Pufuleţul e un dar,
cântăreţ cu aripioare.

Mâncăcios şi răsfăţat,
la băiţă nu renunţă,
şi bobiţele i-am dat
lipite pe o crenguţă.

De aceia-i bucuros,
dis de dimineaţă cântă
şi cu glasul lui frumos
tot cartierul îl încântă.

Pufuleţul cântăreţ
e voios ţi e isteţ,
îl alint şi îl iubesc,
cu el mă înveselesc.

Il nostro canarino.

Cântă un cocoş ţâfnos

Pe terasa de la casă
cântă un cocoş ţâfnos,
dimineaţa nu mă lasă
să dom şi sunt somnoros.

M-am trezit ca să-l alung
în grădină, la găini,
dar nu am putut să fug
şi-am căzut în mărăcini.

Când zicea că stau de vorbă,
cu bunica , eu plângând,
ea  mi-a zis că-l face ciorbă,
şi m-am bucurat, plecând.

Căţeluşul mult dorit

Bunicii mi-au dăruit
căţeluşul mult dorit;
după ce l-am pieptănat
o fundiţă i-am legat
la gâtuţul lui pufos
şi, deşi e pretenţios,
nu s-a supărat pe mine
şi mi-a spus că îi stă bine.

Ziua  stă întins la soare
şi nu cere de mâncare,
de aceea îngrijorat
chiar pe tata l-am rugat
la un doctor să îl ducă.
De ce oare, nu mănâncă!?

Bunicul ne-a lămurit:
căţeluşu-i sclifosit,
căci mănâncă pe furiş,
ca tine în ascunziş,
ciocolată şi bomboane
şi de-aceea nu –i e foame.

Ţara noastră e o casă

Ţara noastră e o casă,
de mult timp s-a construit;
drumul nu l-a rătăcit
c-are steagul la fereastra.

Are munţi, câmpuri şi dealuri,
ape limpezi de izvoare,
         Marea Neagră stă pe maluri
şi priveşte-n depărtare.

Casa n-are acoperiş
căci deasupra stă doar cerul,
e un soare-n luminiş
ce-i topeşte iernii gerul.

Aici stau, aici rămân,
ca haiducul din poveste;
tuturor vreau să le spun
că-n căsuţa cu ferestre
  sunt  stăpân căci sunt român.