Craciunul

Pagina muzicala

Iarna

( Se citeste cu program pentru limba romana!

Iarna, cu papuci de gheaţă
Şi cu tâmplele cărunte,
S-a pornit de dimineaţă
Lunecând din vârf de munte.

Cu alai de-mpărăteasă,
Pe drum de mărgăritar,
Se prezintă viforoasă
Rupând foi din calendar.

Cum soseşte ne şi pune
Flori de chiciură pe ramuri
Şi începe să adune
Mici năsucuri pe la geamuri.

În privelişti siderale
Cerne stele hărnicuţă
Şi ne face, colo-n vale,
Neted drum de săniuţă.

Tiberiu Juganaru

Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.
Serbarea Naşterii Domnului s-a făcut din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Una din primele mărturii o găsim pe la sfârşitul secolului III (în jurul anului 290), când în timpul prigoanei lui Diocleţian şi Maximian creştinii, care se adunaseră în număr foarte mare într-o biserică din Nicomidia pentru a prăznui ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii. Atacul asupra lor a fost urmat şi de atacul asupra altor biserici şi case creştine, fiind ucişi atunci cca. 20.000 creştini din Nicomidia.
Deşi sărbătorită în toată lumea creştină, la început existau diferenţe ale datei de prăznuire. Astfel, cel puţin din sec. III, Naşterea Domnului sau Crăciunul se serba pe 25 decembrie, ca şi astăzi. Această dată tradiţională a fost confirmată istoric de cercetările făcute în arhivele Romei de călugărul străromân Dionisiu cel Mic, care au arătat că recensământul lui Cezar Augustus, din Evanghelia după Luca (II,1 ş.u.) s-a desfăşurat în Palestina pe 25 decembrie.
În Răsărit Crăciunul a fost sărbătorit multă vreme odată cu Botezul Domnului, după modelul botezului creştin, care era considerat adevărata naştere. Desigur, au existat dintru început voci care au cerut ca serbarea să se facă după Tradiţie, pe 25 decembrie, deoarece între Botezul Domnului şi botezul creştin era o diferenţă foarte mare: la Bobotează Hristos a luat păcatele lumii asupra Sa, spre a le spăla pe Cruce, în vreme ce botezul unui om obişnuit este o curăţire de păcate prin împroprierea jertfei Domnului.
Această diferenţă era cu atât mai necesară cu cât în Răsărit gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Iisus ar fi fost "adoptat de Dumnezeu" cu ocazia botezului Său.
Boboteaza era serbată pe 6 ianuarie.
Mai târziu, cele două evenimente - Naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii.
Biserica Armeană e singura care a păstrat până în ziua de astăzi obiceiul vechi de a sărbători în aceeaşi zi, 6 ianuarie, laolaltă, Crăciunul şi botezul lui Iisus, sub numele de epifanie ori teofanie ("Arătarea Domnului").

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românescă cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credinta si legende

Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba

Lumina lui Iisus

A fost odata, cu foarte mult timp in urma, intr-un sat numit Betleem, un copil orb din nastere.
Intr-o zi, el spuse: "Mama, vad o luminita!".
Mama a fost foarte fericita la auzul acelor cuvinte la care sperase atat de mult, insa incerca sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, pana cand nu se va repeta intamplarea.
Spre seara, micutul zise: "Mama, o vad din nou, un pic mai mare decat prima data".
Atunci, mama l-a trecut pragul si ii ceru sa ii spuna unde este, asta si pentru ca pe cer aparuse o cometa. Copilul nu arata spre cer; arata insa, spre locul in care, chiar in acel moment, un barbat si o femeie tocmai treceau: omul tinea de haturi un magarus si in spinarea magarusului statea femeia, ce astepta un copil. Mama crezu ca fiul ei nu se simtea bine. Ii servi la cina o ciorba calda si il culca devreme.
In inima noptii copilul o trezi, spunandu-i: "Mama, acum lumina este foarte puternica!".
Rabdatoare, ea ii ceru sa ii arate din nou unde ar putea- o vedea. Drept raspuns, micutul o duse afara in directia unei grote, acolo, aproape, iar cand se aflara inauntru, se opri in fata Copilului nou nascut al femeii care, cu putine ore inainte era pe magar

"Acesta este un copil, dragul meu!", spuse mama cu mirare.

"Mama, eu vad cu adevarat o lumina si e chiar foarte frumoasa!".

Mama, dandu-si in sfarsit seama de ceea ce ii spunea fiul ei, o ruga pe Tanara sa-i spuna numele Copilului. "Iisus, i s-a raspuns". Si din acea seare, fiul ei incepu sa vada.

Sonia Faggian

 Lacrima

Intr-o seara friguroasa, in ajunul Craciunului, doi orfani, frate si sora, hoinareau pe la marginea marelui oras, in cautarea unor vreascuri pentru foc. Stiau ca in timpul  zilei se vandusera pomi de Craciun. Printre ramurile aruncate ici si colo si printre ace de brad, gasira un pomisor intreg, chiar daca intr-o stare jalnica.
Neavand o familie, cei doi copii simteau, in atmosfera vesela a apropiatei sarbatorii , mai mult ca niciodata, singuratatea si de accea  li se paru bradul cel mai frumos din lume.
L-au luat cu manutele lor mici si dragalase, pentru a- l duce in magazia goala pe care ei o numeau casa, uitand de motivul initial pentru care iesisera. In afara de bucuria si nevinovatia lor, nu aveau nimic pentru a- l impodobi si atunci, si- au imaginat cum ar face.

"Eu atarn de ramuri aceste globuri colorate"- spuse fratiorul, gesticuland.

"Iar eu atarn ghirlandele: ia uite ce frumos este!"- spuse surioara urmandu- i exemplul. "Ar mai trebui doar steaua si luminitele".

Un inger, care ii privea de acolo de sus, s-a induiosat atat de mult, incat a lasat  sa-i cada o  lacrima din cer. In cadere, aceasta s-a transformat intr-o splendida stea care, cu discretie, s-a asezat in varful bradutului si l-a luminat cu stralucirea ei argintie.
Si a luminat si sufletele locuitorilor, care, astfel, s-au gandit sa- i ia in grija pe cei doi copii.
Si pentru ei, a fost, cu adevarat, un Craciun Fericit.

Sonia Faggian - 2.11.2006

Traducere: Isabela Chiretu

Colindele de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este "mersul cu icoana", un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul "Steaua sus răsare...", purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul "Bună dimineaţa la Moş Ajun!", casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: "Iată vin colindătorii" de Tiberiu Brediceanu, "O, ce veste minunată" de D.G. Kiriac, "Domnuleţ şi Domn în cer" de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în "Amintiri din copilărie" aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească "Scoală, gazdă, din pătuţ" există şi la văleni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de "Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé".

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după litie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipă Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.

Fa click aici pentru a asculta melodia! Clicca qui per ascoltare la melodia!

Vezi si pagina Iarna- Video- muzicala desene Inverno- Video- musicale cartoni animati!