Ghem de spini şi ţepi uscate,
Stă-ntărit ca-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin.
Că nu simte nici atît
Cît l-ai gîdila pe gît.
Ca să-l scoată, ca să iasă,
Cîini-l latră. Lui nu-i pasă.
Unul, încercînd un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul şi netotul
Şi-a vîrît în ace botul.
Dac-ar fi citit aici
El afla ce-i un arici,
Însă cîinii n-au habar
De tipar şi-abecedar.
Nesupus la gînd pizmaş,
Bogorici e drăgălaş
Cui îl ia cu prietenie
Cîntă-i numai din tipsie
Şi-ţi şi joacă o chindie

Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalţi, de nea,
Pe o blană de zăpadă.

Prisacarul le-a uitat,
Şi-a căzut si peste ele
Iarna, grea ca un plocat,
Cu chenar de peruzele.

Înlauntru însă-n stup
Lucrătoarele sunt treze
Şi făcând un singur trup
Nu-ncetează să lucreze.

Că niciuna n-a muncit
Pentru sine, ci-mpreună
Pentru stupul împlinit
Cu felii de miere bună.

(1954)

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

(1954)

Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…

Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?...

Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!

Doi bureţi
Erau băieţi
Şi-şi vorbeau de la burete
La burete cu “băiete”.

Când stăteau la vreo agapă,
Mâncau sare şi beau apă,
Acolo pe fund de mare:
Aici apă, aici sare.

La sare se-nţelegeau
Dar la apă se-mbrânceau…

Iar acuma, pe dulap,
Nu se ceartă, nu se bat,
Sarea e-n bucătărie,
Apa-n aer, cine ştie.

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât
După-o dungă de pe gât,

Iar alteori, mai degrabă,
După-o pată de pe-o labă.

Botoşel avea în plus
Pata jos, şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,
Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.

Numai când făcea vreun rău
Era leit frate-său.

Când vreo boacănă făcea,
Nimeni nu-l deosebea:

Cu labă şi gât pitite,
Torcea fără să ezite

Şi suav, cu glas înalt,
Se jura că-i celălalt,

Pe când bietul Motoşel
Lua bătaie penrtu el.

Din belşugul de verdeaţă,
Cărăbuşul de arama
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seama.

Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă
Să arate că-i din lumea
Celor care nu cuvântă.

Otilia Cazimir

Iată! merg uşor, uşor,
Seara către dormitor
Să nu simtă nici pisica,
Nici tăticu’, nici mămica.

Prin perete-aud: cioc, cioc!
Fac doi paşi şi stau pe loc!
Intru-n cameră apoi
Când petrecerea e-n toi!

O păpuşă bucălată
Face mingi de ciocolată
Şi serveşte generoasă
Jucăriile din casă.

Ursuleţi, pisoi de pluş
Lei, răţuşte, căţeluşi
Toţi dansează, râd, glumesc
Iar eu mirat privesc.

Mă întorc şi bat la uşă
Intru, nu-i nici o păpuşă!
Stau pe rafturi, liniştite,
Jucăriile-adormite!

de Tincuta Horonceanu Bernevic

O fetiţă cu cercei
Doarme în pătuţul ei
Obosită, fiindcă iară
S-a culcat târziu aseară.
Pe la cinci şi jumătate
Ea dormea încă pe spate.
Şi-ncă, pe la ora şase,
Fata tot nu se sculase.
Sună ceasul înţelept
Pe la şapte şi un sfert:
-Scoală, fată dragă, scoală,
Trebuie să mergi la şcoală!
Patul e atât de moale,
Că nu-i vine să se scoale
Şi se-ntinde, de se rupe!
Tata vine să o pupe
Şi s-o muşte niţeluş.
-Haide, scoală-te acuş!
Hai, că face mama ceai…!
S-a sculat, cu chiu, cu vai!
Şi s-a dus, împiedicat,
Pân’ la baie, la spălat.
Şi, de-acolo, somnoroasă,
Mi s-a aşezat la masă.
Şi-a mâncat , ca roboţica,
Ce i-a pregătit mămica.
După care,-a zis voioasă:
- Sărut mâna pentru masă!
Şi s-a dus la îmbrăcat,
Gata-gata de plecat.

Şi, când totul a fost gata
Ca o floare este fata.
Îmbrăcată ca de gală
Pentru-o nouă zi de şcoală!

de Laurentiu Ghita

Greu e când eşti gospodină!
Uite, eu, cât sunt de mică,
Iute-s ca o rândunică,
Harnică-s ca o albină.

Cum mă scol, cobor în grabă
Colivia din perete,
Să dau boabe la sticlete,
Că-i un cântăreţ de treabă.

Vreme multă nu-mi rămâne;
Pisicuţa, de cu noapte,
Miaună şi-mi cere lapte –
Iar Grivei îmi cere pâine.

Învăţ lecţiile toate
La citit, la socoteală –
Că doar n-o să plec la şcoală
Fără lecţii învăţate!

Cu păpuşa-i alt bucluc!
Din şindrilă şi din beţe,
Trebuie să-i fac pătuc
După sobă să nu-ngheţe.

Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare...
E dulce vara pe la noi!

Când dimineaţa se iveşte
Din al văzduhurilor fund,
Tot câmpul parcă întinereşte
Iar, deşteptată de pe prund,
Cireada satului porneşte...

În urma ei un roi de grauri,
Ca nişte valuri cenuşii,
S-amestecă prin bălării.
S-aşază-n coarne pe la tauri,
Fac fel de fel de nebunii.

Până ce-n zarea depărtată
Spre lacul trist se pun pe drum.
Şi cum se duc, - acum ş-acum
Se mai zăresc încă o dată,
Ca rămăşiţa unui fum.

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniştit,
Răsucindu-te cu ură,
Ţi-a mânat către pământ
Prea gingaşa ta făptură?

Şi de vreme ce sosişi,
Pentru ce-ai dat morţii vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna şi întruna.

Iar când ochii mi-am-nălţat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.