Vis de Craciun

Cat as fi vrut
sa- mi ascund privirile,
cel putin pentru un minut,
in padurea adanca a ochilor tai,
stralucitori ca soarele printre pini,
sa ating usor cu pana gandurilor mele
hotarul fragil al buzelor tale,
cu savoarea portocalelor bronzate
langa  stancile marii,
sa sterg cumpana anotimpurilor
cu suflul proaspat al vantului de iarna,
la incrucisarea anilor,
sa imbratisez pamanturile
apropiate si indepartate
cu mainile puntilor.
Cat as fi vrut
sa pasesc pe pietrele fierbinti
ale frumoaselor piete medievale,
in zborul alb al porumbeilor.
Cat as vrea
sa intampin si crepusculul
in zorii bratelor tale,
amintindu-ne sunetul clopotelor noastre,
sa-mi impletesc radacinile in hora
gradinilor si a livezilor,
sa raman sub acoperisul caselor
si al muntilor mei
ascultand ropotul izvoarelor,
sa invalui intunericul
in lumina diafana a maramelor,
valul din matasea noastra traditionala.
Cat as  vrea
sa nu planga niciodata copiii in nicio tara
in barba lui Mos Craciun
si sarbatoare sa fie
un dar al Cerului
pentru pamantul stabun…

Marilena, 19 decembrie, 2008.

Sogno di Natele

Quanto avrei voluto
nascondermi gli sguardi,
almeno per un minuto,
nel bosco profondo dei tuoi occhi
lucenti come il sole tra i pini,
sfiorare con la piuma dei miei pensieri
il confine fragile delle tue labbra
con il sapore delle arance abbronzate presso le rocce del mare,
cancellare la bilancia delle stagioni
con il soffio fresco del vento d’inverno,
all’incroccio degli anni,
abbracciare terre vicine e lontane
con le mani  dei ponti.
Quanto avrei voluto
calpestare le pietre roventi
delle belle piazze medievali,
nel volo bianco delle colombe.
Quanto vorrei
accogliere anche il crespuscolo
nell’aurora delle tue braccia
ricordando il suono delle nostre campane,
intrecciarmi le radici nel girotondo
dei giardini e dei frutteti,
rimanere sotto gli stessi tetti,
delle case e delle mie montagne,
ascoltando lo scroscio delle sorgenti,
avvolgere il buio
nella luce diafana delle marame,
il velo della nostra seta tradizionale.
Quanto vorrei
che i bambini non piangano mai in nessun paese
nella barba del Babbo Natale
e  la festa sia
un dono del Cielo
per la terra degli avi…

Marilena, 19 dicembre, 2008.

Focul zorilor la apus

S- a topit vălul nopţii,
din nou e dimineaţă,
roua scaldă
somnul ce se stinge
în focul zorilor
care anunţă o nouă zi.

Mă trezeşte fierbintea rază
a viei dorinţe
de a culege, în inima mea,
căldura şi culoarea verii,
azurul şi seninul cerului,
rozul rozei, parfumul pajiştilor,
strălucirea minţilor luminate.

Mă trezeşte cântecul păsărelelor,
chemând pacea împotriva războiului,
freamătul pădurii,
care ascunde umbrele,
susurul izvoarelor,
ce mă fac să uit,
pentru o clipă,
plânsul mamelor care,
în fiecare noapte,
în fiecare dimineaţă,
în zori şi
la apus,
pierd un fiu,
în somnul minţilor
neluminate
de focul stins
chiar şi
de o picătură
de rouă.

Marilena Rodica Chiretu

20 august 2005

Rasarit si Apus

Plangea noaptea cu picaturi de stele,
Luna dormea in rochie de argint,
cerul visa la orizont
un nou Rasarit.

Se aprinde arcul batranei Terre,
timid soarele se inalta la Apus,
raspandeste raze fierbinti
pe dorinte si oameni sfarsiti.

Albastrul plange rosul soarelui,
focul arde sperante inflorind,
inselatoare culoare ce inchide hotare,
ramane suspinul privind la Apus.

Canta soarele seninul cerului,
Luna viseaza Pamantul rotund,
ii lipseste un arc in largul marii,
mingea de foc incalzeste Rasaritul.

Stinge Apusul rosul lumii
si topeste noaptea in ziua fierbinte,
lumina sclipeste in raze de stele,
confuza se scoala si Luna

in cercul timpului fierbinte,
rostogoleste sperante inflorite,
zorile aprind dorinte stinse
lumea suspina chemand Apusul.

Si soare si luna si zile si nopti
deseneaza conturul unui nou orizont
soarele meu a rasarit
in focul Apusului tau.

Marilena Rodica Chiretu
5 noiembrie 2005

Cuvantul care sparge bezna noaptii

Un cuvant bland sparge bezna noptii,
un zambet aprins deschide lumina zorilor,
jocul indepartatelor priviri
transforma in cantec undele spatiale,
nu este magia care sa ma faca sa naufraghez,
este respiratia unui prieten care ma gaseste
cautandu- ma printre nori,
adun culori si sunete pentru
a-i face sa navigheze pe firul luminii
pe cei care, mai mult decat mine,
trudesc pe santierul cuvintelor,
o femeie fragila, in spatele unui scut de fier,
cu mintea apropii iubirea
dintre anotimpuri,
primavara sa iubeasca fulgii iernii,
vara sa intampine frunzele toamnei in zbor,
bruma sa guste savoarea rasinii.

Cand, in neputinta tacerii,
gandul se zbate singur,
iubirea moare
in somnul cuvantului
care sparge bezna noptii....

Marilena Rodica Chiretu

Il 24 august, 2007- Pitesti, Romania

Visul

In gandurile mele o umbra sta ascunsa,
iar dulcele mister si fata imi cuprinde,
adun taceri ce ard in flacara strapunsa
de visul ce dorinta in soapte imi aprinde.

Regatul meu te chiama si focul sa- mblanzesti,
caci arde timpul ce a inflorit pe ramuri,
si un copac de aur pe drum sa- mi infrunzesti,
vino, pe frunza mea stropita in alamuri !

Marilena- 5 febbraio 2007