Cantul iubirii

Nu e iubire un cuvant ce in tacere se ineaca,
e numai neputinta de- a impartasi durerea,
nu e iubire privirea ce nu vede,
e numai ceata ce asteapta sa se topeasca in soare;
nu e iubire gandul ce se pierde
in indiferenta  asteptare,
precum o umbra ce la panda sta
sa vada daca va mai cadea o stea.

Iubirea este libertatea ce face sa rasara
visul unui ideal in copac cu corole mii,
e inima ce bate in atatea glasuri
si transforma zgomotele in armonii,
e vantul ce duios respira
in pieptul ce se simte sufocat,
e suferinta stinsa intr-un zambet,
daca un prieten stie unde sa gaseasca
picatura de apa pentru gura insetata
intr- un desert al carui nisip te arde,
este izvorul care freamata in maini
si mai prepara o paine a foamei;
dar mai ales este lumina ochilor
in care se oglindesc
adevaratele clipe ale fericirii:
viata setei, a foamei, a iubirii, a pasiunii
cand poate fi traita in modestia
normalitatii.

Marilena Rodica Chiretu
14 septembrie 2007

La poalele  bradului vesnic verde

Iarna, este din nou iarna,
poate va ninge pe bratele timpului
si ale maslinului,
poate ii va invesmanta in camasa alba a anotimpului,
printre ramurile copacilor umezi
de lacrimile ploilor reci
ale toamnei dezbracata de frunze si de roade.
A inghetat radacina in pamantul tarii,
mantia sclipitoare ii va incalzi suferinta,
eu mi voi incalzi mainile
la focul  amintirilor ,
in flacarile cuvintelor,
voi arde pe jarul sobei clipele durerii
cazute ca picaturile reci
pe privirile- mi calde,
pana cand voi rotunji totul
intr- un bulgare de zapada..
Am sa bat la poarta padurii,
voi scutura toti turturii brazilor,
ii voi topi in poala casei mele,
ii voi aseza la masa bucuriei
 ca sa- i imbat cu aroma vinului fiert,
ei imi vor darui mireasma proaspata a rasinii,
pana ce voi adormi pe perna visurilor,
in clinchetul clopoteilor care vor canta
colindul izvorului la poalele bradului vesnic verde…

Marilena, 21 noiembrie, 2008

Doua faclii

Iubesc doua faclii ce vita- mi lumineaza,
doi munti inalti ce drumul imi separa,
una a incoltit samanta in brazda ce viseaza
la graul din painea ce am mancat aseara.
Caci inima- i cuptorul ce casa a incins,
cand iarna noastra canta in satul de- odinioara,
acuma, amandoi cu parul aproape nins,
ne imbratisam in pomul din noua primavara.
Dar sufletul navalnic in minte a trezit
un gand ce zboara in lumea de departe,
eu sunt aici, cu tine, si te iubesc cumplit,
faclia dintre munti mai poate scrie o carte.

Marilena Rodica Chiretu
11 ianuarie, 2008

Unde e iubirea?!

Un vis s- a trezit sfarsit de puteri,
a aprins lampa pe noptiera mea,
a deschis ochii insoritei zile,
gandul a inceput sa calatoreasca,

somnul a adormit noaptea,
mi- a last o alta perla a zorilor,
rostogoleste lumina  si- mi mangaie patul,
fereastra respira prospetimea aerului

Visul mi- a daruit un creion alb,
scriu pe perna cu un fir de umbra,
suflul diminetii impinge literele,
mana aluneca nerabdatoare si insira sunete,

se aprind acordurile chitarii mele
si se misca in dansul umbrelor,
ma intreaba pentru cine scriu degetele,
de ce nu ma multumeste numai melodia,

armonia ar vrea sa stie unde e iubirea,
de ce ma iubeste numai cantecul fara cuvinte,
este racoare si privirea atinge usor o raza ratacitoare,
topeste urmele noptii intr- o intrebare:

Unde e iubirea, cand se va trezi?!
Cine o va aduce din nou pe noptiera mea,
si cine mi- o va darui?!
Iar eu ii raspund: Ei, bine, nimeni n- o va sti!

Marilena Rodica Chiretu

22 aprile 2006

Daca pasarile ar vorbi...

Daca pasarile ar vorbi,
ne- ar spune
ca hainele noastre
nu au culorile
penelor lor
si aripile noastre
nu se deschid
in zbor spre infinit.

Daca pasarile ar vobi,
ne- ar cere
sa nu mai inchidem
sperantele noastre
intre gratiile vietii,
precum privirile triste
ale fratilor lor
care traiesc in colivie.

Vocea lor se stinge
cand zgomotul
sparge linistea
noptii
aprinsa de focul
mortii.
Penele
se sperie si
toate culorile
cad pe pamant,
calcate in picioare
de bocancii razboiului,
in timp ce zborul deschis
e inchis de cel al aripilor de metal.

                                                                       
Daca pasarile ar vorbi,
ne- ar spune unde este ascuns
zborul nostru larg,
cine picteaza chipurile noastre
in intunericul ochilor negri
si cine ne da penele albe
ale Pacii.

Marilena Rodica Chiretu

Departe...

Nimeni nu este atat de departe
incat sa nu depaseasca
orizontul pictat de flacarile
dorintelor ascunse in mintea
ce inchide memoria
pentru a deschide cuvintele
in arcul glasurilor care sa ajunga
pana la tine, pe tarmul soarelui,
pe valurile durerii
Nimeni nu este atat de departe,
incat sa nu intampine
o silaba, un sunet, o culoare,
in simfonia norilor,
daruind o sclipire a luminii fiecaruia;
una tie,  cel care desenezi pe albul pielii
o casa,
tie, cel care gusti cu privirile
aromele copacilor,
si tie, cel care aprinzi firul rosu al pasiunii
pe obrajii mei,
tie, care calatoresti in Univers
pentru a aduce pe Pamant
stralucirea astrilor,
si mai ales tie
care esti suflul iubirii
si al poeziei mele...

Marilena Rodica Chiretu
28 iulie 2007