Lumina aluneca pe par...
In razele zorilor se sparge bezna noptii,
ochii deschid ferestrele cerului,
doua lacuri adanci din matase verde ca spuma baltilor
stralucesc printre genele negre ca visurile printre ramuri,
fruntea inalta arcurile sprancenelor
ca arcurile Carpatilor mei,
ca muntii de dorinte,
gura este cea de rai
pe- un picior de plai,
cand buzele freamata de pasiune,
si cea a infernului,
cand cireasa lor este inghitita de negrul murelor.
A trecut furtuna
dupa ce am sufocat in pumn norii,
un fluviu de lumina curge pe par,
topeste primii fulgi ai cararilor ;
iubesc soarele care se reflecta in oglinda ochilor,
iubesc iubirea si nevinovatele ei jocuri,
ca sclipirile ce dau stralucire privirilor...
Marilena Rodca Chiretu
1 Mai, 2008.
|
Palaria florii- soarelui
O palarie aurie duce seminte negre,
se roteste pe capul vietii noastre,
din zori pana la apus,
zi dupa zi isi roteste gatul
urmand soarele pentru petalele sale,
pentru frunzele- maini pe tulpina mandra
printre buruienile aceluiasi camp,
ramane legata cu picioare puternice
de radacina sa si pe pajistea straina.
Masa o hraneste cu ulei lucios
ce face sa alunece pana si durerea,
pe o farfurie cu corole adanci,
ca o hora pe o pajiste verde
imbracata in flacari de amurg.
Seara nu moare galbena- i culoare,
se odihneste pe o raza de luna,
umila asteapta o alta aurora;
in palaria florii- soarelui
se ascunde misterul iubirii traite intr- o lacrima de soare ...
Marilena
7 iunie, 2008
|